Acesta a fost numit învingător după ce a fost votat de 115 delegați prezenți la Congresul neordinar al FMF.

„Sunt aici pentru a continua munca începută. Suntem în proces de reforme, reorganizare a muncii. Una dintre principalele sarcini sunt de a atrage cât mai multe persoane în fotbal, cât și dezvoltarea în masă a fotbalului”, a declarat Oleinicenco.

Noul președinte al FMF are 37 de ani, ultimii dintre care a lucrat în cadrul forului fotbalistic de la Chișinău. Mai întâi, în calitate de director financiar, iar ulterior a ocupat funcția d edirector executiv.

Pavel Cebanu, cel care a condus cu destinele fotbalului moldovenesc în ultimii 22 de ani și-a prezentat demisia la data de 22 aprilie.

Leonid Oleinicenco va îndeplini funcția de președinte până la data de 20 ianuarie 2021, când ar fi expirat mandatul lui Cebanu.