Potrivit Tuttosport, planul conducerii lui Juve este, în primă fază, să-l readucă la echipă pe Paul Pogba. Apoi, marele vis al preşedintelui Andrea Agnelli este Kylian Mbappe. "Juventus fără limite", titrează presa italiană.

Campioana din Serie A vrea să profite de problemele lui Pogba la Manchester United, unde relaţia sa cu Jose Mourinho s-a deteriorat iremediabil, pentru a-l readuce în Italia. Mijlocaşul de 25 de ani a mai jucat la Juventus între 2012 şi 2016, perioadă în care a cucerit patru titluri de campion şi a jucat o finală de UEFA Champions League.

Din acest punct de vedere, piemontezii au un avantaj important în faţa celor de la FC Barcelona, care, la rândul lor, sunt interesaţi de jucătorul impresariat de Mino Raiola.

În ceea ce-l priveşte pe Mbappe, starul campioanei mondiale din Rusia reprezintă marea ambiţie a lui Agnelli. Acel "următor Cristiano Ronaldo tânăr", aşa cum s-a exprimat preşedintele juventin recent, într-un interviu în care a vorbit despre strategia clubului în viitor.

Juventus are cel mai bun start de sezon din întreaga sa istorie, după succesul clar de de pe teren propriu cu Young Boys Berna, scor 3-0, din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor. Formaţia lui Max Allegri a câştigat primele nouă partide oficiale din actuala stagiune.