image
Sursa foto: Profimedia

Reacția lui Pep Guardiola, după ce Manchester City s-a calificat în ”sferturile” Champions League al șaptelea an la rând

Manchester City s-a calificat în sferturile de finală ale UEFA Champions League după ce a învins-o în dublă manșă pe Copenhaga.

În meciul tur, ”Cetățenii” s-au impus cu scorul de 3-1, iar rezultatul a fost reprodus și în returul de pe Etihad.

Pep Guardiola s-a declarat foarte mulțumit de prestația echipei sale, dar nu a uitat nici să își laude rivalii. Managerul lui Manchester City s-a arătat foarte fericit că echipa sa s-a calificat în sferturile Champions League șapte ani la rând.

”Ne-am calificat! A fost dificil să îi atacăm, pentru că sunt bine organizați și joacă cu patru sau cinci fundași.

Când am ajuns aici, în urmă cu opt ani, nici clubul nu credea că poate concura în această competiție. Să faci asta este nevoie de timp, iar antrenorii nu au parte de răbdare, dar, aici, cei din conducere mi-au dat timp, ne-au dat timp.

Suntem o echipă și avem încredere că putem câștiga. Ne duelăm cu Real Madrid sau Bayern Munchen. Nu știm ce echipă vom întâlni, trebuie să așteptăm și să vedem.

Ce este cel mai important este că de șapte ani la rând suntem aici”, a spus Pep Guardiola, conform BBC.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: