image
Sursa foto: captură video

Usatâi: „Dodon vrea să revină la alegerea președintelui de Parlament; Știe că oamenii nu-l mai votează niciodată”

Președintele Igor Dodon și-ar dori să se revină alegerea președintelui în Parlament, a declarat primarul de Bălți, Renato Usatâi, în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.

Potrivit lui Usatâi, „Dodon știe că nu va mai ajunge niciodată președinte” prin vot direct și că și-ar dori ca, prin intermediul Curții Constituționale, să se revină la prevederile valabile până în 2016, când șeful statului era ale de către întreg poporul.

„Revenirea la alegerea șefului statului în Parlament a fost discutată de către Dodon chiar la acele negocieri cu Plahotniuc (din iunie, n.a.). Dodon va spune că el nu se poate opune Curții Constituționale, care urmează să declare ilegală acea decizie din 2016”, a declarat Usatâi.

El a mai spus că Igor Dodon nu și-a dorit ca Guvernul Sandu să cadă atât de devreme, dar că a decis să-l demită întrucât nu și-ar putut permite ca în fruntea Procuraturii Generale să ajungă o persoană independentă.

„Dodon înțelege foarte bine că dacă vine un procuror independent foarte rapid va avea soarta lui Filat”, este de părere Usatâi.

În ce privește cei 4 candidați selectați de comisia de concurs de la Ministerul Justiției care ar fi urmat să ajungă la CSP, Soltan și Stoianoglo ar fi fost preferați de Igor Dodon, consideră acesta.

Usatâi a declarat că negocierile între PSRM și PD există de mult timp, și că ar fi partajate inclusiv funcțiile de secretar de stat, iar din înțelegere ar face parte inclusiv ca din Partidul Democrat să plece anumite „personaje toxice”, printre care Constantin Botnari, pentru a se crea impresia că „s-a reformat”.

În opinia sa, „Plahotniuc a obținut prima sa victorie după ce a părăsit Republica Moldova”, întrucât odată cu „dispariția Guvernului Sandu îi va fi mai ușor să obțină azil politic în SUA, deoarece se va declara o victimă a regimului prorus al lui Igor Dodon”.

Întrebat cum au izbucnit protestele transporturilor de mărfuri, cu blocaje de străzi inclusiv, Usatâi nu a exclus că a fost creat artificial, pentru a pune presiuni pe Guvernul Maiei Sandu și ministrul Economiei Vadim Brînzan.

„Dacă Dodon dorea să rezolve problema, îl suna pe Kozak și în 30 de minute se rezolva”, a precizat primarul de Bălți.

Președintele „Partidului Nostru” a îndemnat cetățenii să se mobilizeze și să protesteze împotriva coaliției PD-PSRM, care, în opinia sa, ne va „readuce la situația dinainte de 14 iunie”.

„Oamenii să se mobilizeze, fără drapele politice, fără dreapta sau stânga. Înțeleg că oamenii sunt dezamăgiți. Dar în următoarele zile va fi votat în Guvernul Chicu. Totul se face în grabă, pentru ca oamenii să nu înțeleagă nimic, să nu se poată mobiliza pentru anumite proteste”, a precizat Usatâi.

În cadrul emisiunii s-a abordat și problema finanțării Partidului Socialiștilor de către Federația Rusă și ce obține Moscova prin susținerea financiară a unui partid din Republica Moldova. Usatâi a declarat că, în aceste condiții, Dodon nu face „niciun pas fără a primi acord de la Moscova”.

Potrivit acestuia, demiterea Guvernului Sandu și reconfigurarea majorității parlamentare nu se putea produce fără acordul Federației Ruse.

„Dodon nu are cum să decidă nici chestii mult mai simple fără Moscova. Până el nu întreabă dacă se poate sau nu se poate nu face nimic”, a declarat primarul de Bălți.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: