image
Sursa foto: moldova.md

Mesajul premierului Maia Sandu de Ziua Suveranității

La data 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al RSS Moldova a adoptat declaraţia de suveranitate. Acest proces a fost început în anii precedenţi de republicile baltice. Estonia a fost prima care şi-a declarat suveranitatea în noiembrie 1988, urmată de Lituania în aprilie 1989 şi Letonia în iulie 1989. Între timp, Lituania îşi declarase chiar independenţa de stat pe 11 martie 1990.

Cu această ocazie, prim-ministrul Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare către cetățeni.

„Acum 29 de ani, la 23 iunie 1990, a fost adoptată Declarația de Suveranitate, care punea temelia statului nostru. În acest document istoric se declara în mod solemn și în fața întregii lumi că purtătorul suveranității și singura sursă de putere este poporul, iar Republica Moldova este un stat unitar și indivizibil. Astăzi, mai mult decât oricând, înțelegem cât de important este dreptul nostru, al cetățenilor, de a ne decide singuri viitorul și cât de șubredă poate fi democrația, dacă nu este apărată de noi toți. Avem datoria să redăm independența instituțiilor, astfel încât acestea să devină un fundament de neclintit pentru menținerea suveranității și dezvoltarea Republicii Moldova. Avem obligația să construim instituții puternice care să nu mai permită vreodată încălcarea suveranității poporului, indiferent de politicienii aflați la putere, și să protejeze interesul oamenilor”, a declarat prim-ministrul.

„Vă asigur că acest Guvern al Republicii Moldova va apăra cu stricteţe suveranitatea ţării, că nimeni nu va lua decizii în locul şi în detrimentul interesului nostru naţional, iar statul Republica Moldova îşi va păstra caracterul unitar şi indivizibil şi va asigura libertatea, securitatea şi prosperitatea cetăţenilor săi”, a mai afirmat Maia Sandu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: