Reprezentanții celor peste 130 de familii care stau în blocul de pe strada Socoleni au declarat într-o conferință de presă că directorul firmei de construcție, Ion Sârbu, cere nemotivat bani pentru perfectarea actelor de proprietar.

În replică, directorul companiei de construcții afirmă că nu percepe nicio taxă suplimentară, ci doar le cere oamenilor să-și lichideze datoriile, precizând că aproape 50 de persoane, care nu au datorii, au obținut dreptul la proprietate.

Oamenii spun că deși au dat bani grei, multe lucrări nu au fost duse la bun sfârșit.

Cetățenii spun că dacă nu vor obține dreptate pe cale amiabilă, vor iniția acțiuni de protest și vor merge la CEDO.