„Asistăm cu toții, în ultimele 48 de ore, la operațiune coordonată de numitul Dodon, de la cel mai înalt nivel, de la nivelul instituției prezidențiale. Această operațiune vizează stoparea cu orice preț a eforturilor noastre de a reclădi democrația și statul de drept în RM”, a declarat Andrei Năstase.

În opinia ministrului de Interne, una din principalele mize o reprezintă preluarea controlului asupra Ministerului de Interne, „pilonul statului de drept ce a fost eliberat complet din captivitate”.

„Când mi-am asumat imensa responsabilitate de a conduce această instituție, am făcut-o inclusiv pentru a preveni și a nu admite ca securitatea națională să ajută pe mâinile unor forțe potrivnice parcursului nostru democratic și european. Am reușit să eliminăm aceste influențe toxice. Sper că noul ministru nu va strica ceea ce am realizat”, a adăugat Andrei Năstase.

Ministrul de Interne a avut un mesaj către polițiști.

„Acest minister nu este al lui Dodon, este al oamenilor și trebuie să slujească doar oamenii”, a mai spus Andrei Năstase, adăugând că va sta cu ochii pe activitatea ministerului și de acum încolo.

Amintim că, pe 12 noiembrie, Guvernul Sandu a fost demis cu voturile PSRM și PD.