image
Sursa foto: Getty Images

Juventus i-a găsit înlocuitor lui Allegri: Ce nume mare le-a spus "da" bianconerilor

Juventus e aproape de câştigarea celui de-al şaptelea titlu consecutiv în Serie A. Chiar şi aşa, bianconerii se pot despărţi de Max Allegri la finalul stagiunii şi şi-au asigurat deja un înlocuitor pe măsură, care ar reveni la club după 17 ani.

Conform Sky Italia, Carlo Ancelotti a fost contactat de Andrea Agnelli, iar răspunsul său a fost pozitiv. Este cunoscut faptul că relaţia dintre cei doi este una foarte bună. Chiar şi aşa, "Don Carlo" va ajunge la liderul din Serie A, doar în cazul în care Allegri va alege să plece, el având oferte de la Chelsea şi Arsenal.

Motivul pentru care Allegri ar putea să o părăsească pe "Bătrâna Doamnă" ar avea legătură cu tensiunile apărute la echipă, după meciul pierdut pe teren propriu, 0-1 cu Napoli. Atunci, Gonzalo Higuain, Paulo Dybala, Claudio Marchisio şi Alex Sandro l-ar fi blocat pe Allegri şi nu i-au permis să intrare în vestiar. S-ar fi spus şi o serie de cuvinte grele, în special de către mijlocaşul italian.

De altfel, sursa citată notează că Marchisio şi Dybala au fost cei mai vehemenţi împotriva tehnicianului toscan, iar argentinianul ar fi ameninţat chiar că nu va rămâne la Juve, dacă Allegri va continua să fie antrenorul echipei.

Livornezul a ajuns pe banca lui Juventus în 2014 şi de atunci a câştigat 7 titluri alături de piemontezi (3 titluri, 3 Cupe ale Italiei şi o Supercupă a României). De asemenea, Juve a jucat sub conducerea lui şi două finale UEFA Champions League, ambele pierdute (1-3 cu Barcelona, în 2015 şi 1-4 cu Real Madrid, în 2017).

De partea cealaltă, liber de contract, Ancelotti a refuzat să preia postul de selecţioner al Italiei. Contactat de federaţia italiană (FIGC), Ancelotti, în vârstă de 58 de ani, l-a sunat pe Alessandro Costacurta, vicepreşedinte al forului, pentru a-l informa de această decizie. Costacurta îi propusese un contract pe doi ani.

Ar fi fost prima experiență pentru Carlo Ancelotti ca selecționer. Don Carlo a mai antrenat în cariera sa echipele Reggiana, Parma, Juventus, AC Milan, Chelsea, PSG, Real Madrid și Bayern Munchen.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: