image
Sursa foto: dpa

Rămăşiţele unui bărbat din Florida dispărut din 1997, descoperite cu ajutorul Google Earth

Trupul unui bărbat din Florida dat dispărut în urmă cu 22 de ani a fost găsit într-un heleşteu după ce maşina în care se afla a fost văzută pe Google Earth, scrie Agerpres.

Trupul lui William Moldt, care a fost dat dispărut pe 8 noiembrie 1997, a fost recuperat de autorităţi şi identificat marţi, a anunţat biroul şerifului din Palm Beach într-o postare pe Facebook.

"Un fost rezident care locuieşte în Grand Isles (la nord de Miami) a dat o căutare pe Google Earth în zonă şi a observat ceea ce părea a fi un vehicul scufundat într-un heleşteu din spatele unei reşedinţe", a afirmat poliţia.

Poliţia a declarat că individul a contactat un actual locatar din Palm Beach, care a folosit o dronă pentru a cerceta heleşteul din spatele casei sale şi care a contactat imediat autorităţile.

"Exteriorul vehiculului era extrem de calcificat şi, evident, se afla în apă de foarte mult timp. În momentul în care vehiculul a fost scos din apă, rămăşiţele bărbatului dispărut au fost găsite în interior", a precizat biroul şerifului.

Resturile au fost identificate după efectuarea unor investigaţii de către biroul mediului legist, a adăugat poliţia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: