Imaginile din satelit oferite de Pentagon arată cel mai bine impactul atacului. Centrul de cercetare-dezvoltare pentru arme chimice Barzah, format din trei clădiri într-o zonă din Damasc, înconjurată cu sisteme anti-aeriene, este acum doar un teren viran plin cu moloz, după ce a fost lovit de 76 de rachete.

A doua ţintă lovită, un depozit de arme chimice de lângă Homs, de la graniţa cu Libanul, a fost făcută una cu pământul de 22 de rachete.

În apropiere se afla şi al treilea obiectiv, un buncăr în care erau ascunse substanţe toxice, din care a mai rămas doar un crater, ca urmare a celor şapte rachete de croazieră care l-au bombardat.

„Ca o dovadă puternică de unitate aliată, am folosit 105 rachete împotriva a trei ţinte. Acest lucru va avea un impact semnificativ asupra abilităţii regimului sirian de a dezvolta, desfăşura şi utiliza arme chimice în viitor. Atacul a fost de două ori mai mare decât cel din aprilie 2017. Şi aş vrea să scot în evidenţă faptul că a fost un efort multinaţional”, a declarat generalul Kenneth McKenzie, director în cadrul Statului Major al SUA.

Cele mai multe rachete au venit din partea de sud a Siriei, dinspre peninsula Arabia.

79 de proiectile au fost lansate de pe două distrugătoare aflate în Marea Roşie, de pe un alt distrugător din nordul Golfului Arabiei şi de la bordul a două bombardiere strategice B-1 Lancer, venite din Qatar. Din această direcţie au acţionat doar Statele Unite.

În Marea Mediterană, la vest de Siria, au fost prezente toate cele trei state aliate.

Americanii au lansat de pe un submarin rachete Tomahawk, șase la număr.

De pe o fregată franceză au plecat trei rachete de croazieră SCALP. Acelaşi model de proiectil au folosit şi avioanele franceze Rafal şI Miraj din escadrila formată special pentru această operaţiune.

Marea Britanie a folosit arme de producţie proprie, rachetele de croazieră Storm Shadow, care au fost lansate din avioanele Typhoon şi Tornado.

Forţele aliate au avut în Siria trei ţinte. Doar una dintre acestea, un depozit de arme chimice de lângă frontiera cu Libanul, a fost lovit de proiectile lansate de toate cele trei ţări.

Pentagonul susține că nu a comunicat Rusiei coordonatele atacului.

„Nu ne-am coordonat, nu ne-am înţeles cu ruşii înainte de atac. E important de reţinut asta. Noi doar evităm ciocnirile accidentale, nimic mai mult”, a precizat generalul american.

Pentagonul susține că regimul lui Bashar al-Assad și aliaţii acestuia nu au lansat niciun contraatac şi nu au dat nici o lovitură de ripostă ca urmare a atacului americano-franco-britanic.

„Niciun avion şi nicio rachetă implicate în această operaţiune nu au fost lovite cu succes de către sistemele antiaeriene siriene. Mai mult, nimic nu ne spune că sistemele antiaeriene ruseşti au fost folosite. Suntem încrezători că toate rachetele şi-au atins ţintele. La finalul misiunii, toate avioanele s-au întors în baze”, a punctat generalul McKenzie.