Este pentru prima oară în ultimii 25 de ani când Juventus nu va face parte din seria FIFA.

Asta înseamnă că vedetele torinezilor, în frunte cu Cristiano Ronaldo, se mută în cealaltă tabără, dar nu există însă drepturi exclusive - portughezul a fost capul de afiş şi vedeta ediţiei FIFA 19. Acum va apărea în joc, dar nu va juca sub culorile lui Juventus, ci ale echipei Piemonte Calcio, formaţie care va lua locul bianconerilor în joc.

Konami deţine drepturile exclusive pentru echipament, stemă, stadion şi nume, astfel că fotbaliştii îşi vor putea păstra feţele atunci când vor juca pentru Piemonte Calcio.

Tot în iulie, Konami a anunţat că a mai încheiat parteneriate asemănătoare cu Bayern Munchen şi Manchester United, dar nu în exclusivitate.

La doar câteva ore după ce Konami a dezvăluit contractul exclusiv cu gruparea bianconeră, acţiunile celor de la Electronic Arts au scăzut semnficativ. Într-o singură zi, compania a pierdut 700 de milioane de euro! Pe 15 iulie, EA era cotată la bursă cu o valoare 22,76 miliarde de lire sterline, iar a doua zi la doar 22,1 miliarde de lire sterline.

Electronic Arts este una dintre cele mai importante firme de gaming din lume, având în portofoliu jocuri de succes precum The Sims sau Battlefield, iar FIFA este unul dintre cele mai populare şi bine vândute jocuri.

PES 2020 de la Konami va fi lansat pentru PS4, Xbox One şi PC pe 10 septembrie, în timp ce FIFA 20 va apărea pe 27 septembrie.

Electronic Arts a reuşit totuşi să mai refacă din prestigiu - a anunţat că a semnat un parteneriat pe termen lung cu campioana Europei, Liverpool.

Rivalitatea dintre cele două jocuri durează de mult timp, mai exact din 1994. FIFA a deţinut licenţele pentru cele mai mari echipe şi cei mai cunoscuţi jucători, prima lovitură venind în 1999, când brazilianul Ronaldo nu a mai figurat în joc.