image
Sursa foto: etonline.com

Cântăreaţa Nicki Minaj şi producătorul Kenneth Petty s-au căsătorit în secret după zece luni de relaţie

Cântăreaţa R&B Nicki Minaj şi producătorul muzical Kenneth Petty s-au căsătorit în secret după zece luni de relaţie, scrie La Vanguardia.

Minaj a făcut anunţul pe Instagram, după două luni de când a declarat că se retrage din muzică pentru a-şi întemeia o familie.

În vârstă de 36 de ani, Minaj are o relaţie de zece luni cu Petty, în vârstă de 41 de ani.

Cântăreaţa a preluat numele soţului ei şi se numeşte acum Onika Tanya Maraj-Petty.

Cei doi au fost felicitaţi online de numeroşi fani, dar şi artişti. Între ei, Christina Aguilera, Naomi Campbell şi Winnie Harlow.

Nicki Minaj, născută pe 8 decembrie 1982 sub numele Onika Tanya Maraj, este cântăreaţă rap, compozitoare şi actriţă americană, originară din Trinidad şi Tobago. A fost pasionată încă din copilărie de actorie şi muzică, a cântat la clarinet şi a jucat în mai multe piese de teatru. A debutat în muzică în anul 2007 cu o serie mixtape-uri. Şi-a lansat albumul de debut, „Pink Friday”, în 2010. Discul s-a bucurat de un succes uriaş în rândul publicului şi criticilor, iar unele dintre publicaţiile prestigioase de specialitate au denumit-o pe Nicki Minaj „noua regină a muzicii hip-hop”.

Au urmat trei albume de studio, cel mai recent - „Queen” - fiind lansat în 2018. Nominalizată de două ori la premiile Grammy, din palmaresul ei fac parte şase trofee American Music şi patru MTV Video Music.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: