image
Sursa foto: people.com

Casa Albă va avea un nou purtător de cuvânt; Anunțul făcut de Melania Trump

Preşedintele american Donald Trump a numit-o pe Stephanie Grisham, care reprezintă Prima Doamnă, în funcţia de purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a anunţat Melania Trump, relatează AFP, conform news.ro. Stephanie Grisham „este cu noi din 2015 - preşedintele şi cu mine nu ne putem gândi la altcineva mai bun care să servească administraţia şi ţara”, a scris marţi pe Twitter Melania Trump.

Stephanie Grisham urmează să o înlocuiască în post pe Sarah Sanders, care pleacă din funcţie la sfârşitul lui iunie, şi va cumula totodată funcţia de directoare de comunicare a Casei Albe, a precizat ea.

După Sean Spicer şi Sarah Sanders, Stephanie Grisham este a treia persoană numită în acest post prestigios - dar foarte expus - de "press secretary" în administraţia Trump.

Ea urmează să prezinte şi să apere poziţiile administraţiei şi să gestioneze ieşiri agresive sau tweeturi provocatoare ale preşedintelui american.

Sarah Huckabee Sanders, foarte aproiată lui Donald Trump, care a lăudat combativitatea acestei ”războinice” atunci când i-a anunţat plecarea, la jumătatea lui iunie, a întrerupt în ultimele luni o tradiţie solidă a briefingului zilnic în Sala presei la Casa Albă.

Stephanie Grisham vine lângă Trump cu o experienţă mai puţin expusă, cea de directoare de comunicare a Primei Doamne.

Noutăţile partenerilor

comentarii: