În ceea ce privește primul pașaport emis, acesta ar fi fost oferit „unui om de afaceri din domeniul IT”, numele acestuia însă este ținut în secret.

„Sunt date cu caracter personal. Divulgăm doar numărul dosarelor”, a declarat Iulia Petuhov, vicedirectorul Agenției Servicii Publice, instituție care implementează Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție.

Aceasta au refuzat să se refere și la informația că familia lui Șor de la Moscova a aplicat la acest program.

„Nu divulgăm numele solicitanților. Nu confirmăm și nici nu infirmăm despre participarea unor persoane la program”, a spus Iulia Petuhov.

Amintim că acordarea cetățeniei prin investiție, o lege controversată care a scandalizat opinia publică, a intrat în vigoare la 5 noiembrie 2018. Conform acestei legi, autoritățile acordă cetățenia R. Moldova unui cetățean străin sau unui apatrid care varsă contribuții la Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă sau a efectuat, timp de 60 de luni, investiții în domeniile de dezvoltare strategică.

Valoarea minimă a contribuției nerambursabile la Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă constituie echivalentul a 100.000 de euro.

Precizăm că și soția controversatului primar de Orhei, Ilan Șor, ar fi unul dintre primii cetățeni străini care au depus cerere pentru a obține cetățenia Republicii Moldova prin investiție. Totodată, pe lângă Sara Șor, vor să cumpere cetățenia RM fratele și tatăl acesteia. Informațiile au fost dezvăluite în exclusivitate în cadrul emisiunii „60 de minute” de la Jurnal TV. Șor a confirmat ulterior că soția sa vrea să obțină cetățenia RM pe bani, dar informațiile despre în privința fratelui și tatălui acesteia a spus că sunt o minciună.