image
Sursa foto: AP

Papa Francisc a căzut în timp ce mergea pe stradă

Papa Francisc a suferit o căzătură în timp ce mergea pe jos către reşedinţa sa de la Vatican, dar se simte bine, a declarat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Greg Burke.

Suveranul Pontif revenea la reşedinţa sa, Casa Santa Marta, după ce participase la o sesiune a Sinodului Episcopilor, care se desfăşoară în Aula Paul al VI-lea, situată în apropiere.

Însă pe drum el „s-a împiedicat, a căzut şi s-a ridicat”, a precizat purtătorul său de cuvânt. „Dar suntem liniştiţi, Papa este bine”, a asigurat Greg Burke.

Papa Francisc, care pe 17 decembrie va împlini 82 de ani, obişnuieşte să meargă pe jos către Aula Paul al VI-lea la şedinţele Sinodului, unde până la 28 octombrie se reunesc episcopi din lumea întreagă la o întâlnire convocată de Suveranul Pontif şi a cărei temă este tineretul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: