image
Sursa foto: Privesc.eu

Pe ultima sută de metri, Parlamentul a votat în prima lectură noua Lege cu privire la protecția datelor cu caracter personal

Pe ultima sută de metri, Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul noii Legi cu privire la protecția datelor cu caracter personal, care a provocat anterior critici din partea reprezentanților societății civile.

Președintele legislativului afirmă că documentul ar urma să fie supus dezbaterilor și că nu va fi deocamdată adoptat în lectură finală.

Autorii proiectului susțin că acesta ar avea drept scop racordarea legislației Republicii Moldova la cea a Uniunii Europene.

Directorul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a precizat că va avea luni o întrevedere cu reprezentanții organizațiilor de media pentru a discuta pe marginea acestui document.

Pentru ca să devină lege, proiectul urmează să fie votat și în lectura a doua.

Amintim că ONG-urile de media au lansat săptămâna aceasta un apel public, în care și-au exprimat îngrijorarea că anumite prevederi din proiect vor face mai dificil accesul jurnaliștilor la datele cu caracter personal.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: