image
Sursa foto: agora.md

Post Scriptum: Moldovenii, otrăviți de propagandă (VIDEO)

V-am vorbit deseori despre cât de puternic sunt afectate creierele moldovenilor de propaganda rusă. Referindu-mă, e adevărat, mai mult la subiecte politice sau geopolitice, teme asupra cărora se mai poate cumva de speculat și nu poți afirma cu certitudine că există un adevăr absolut. Astăzi vă voi oferi însă cel mai relevant exemplu în acest sens. Care va demonstra cât de denaturat văd lucrurile, cât de desprinși de realitate sunt aproape o treime de moldoveni atunci când vine vorba de Rusia.

În vara anului trecut, cei de la IPRE au realizat un sondaj în care, una dintre întrebările adresate se referea la partenerii comerciali ai Republicii Moldova. Ei bine, 27% din cetățeni au nominalizat Federația Rusă drept principal partener comercial al țării noastre. Este un rezultat șocant, în condițiile în care cifrele reale arată cu totul altceva.

Astfel, în anul 2023, exporturile Republicii Moldova au însumat puțin peste 4 miliarde de dolari. Iar principala piață a exporturilor a fost Uniunea Europeană, unde au ajuns peste 65% din mărfurile noastre.

În timp ce, în Federația Rusă, am exportat, mare atenție!, doar 3,6% din ce am produs. Iar dacă am face un top al țărilor în care am exportat cel mai mult, atunci România ar fi pe primul loc, cu peste 35%, urmată de Ucraina, cu aproape 15%, apoi Italia, unde au ajuns 6,5% din exporturi, Germania, cu 5,5%, și Cehia, cu 4%. Iar abia apoi Rusia, cu 3,6%, practic la egalitate cu Polonia și Turcia.

Așadar, ponderea exporturilor noastre în Rusia este de 3,6%, în timp ce 30% din moldoveni susțin această țară este principala noastră piață de export. Și, prieteni, deja de aproape 20 de ani Moldova exportă mai mult în UE decât în Rusia.

Am mers chiar mai departe și am vrut să văd de ce cred moldovenii în falsul că Rusia ar fi principala noastră piață de export. Și șocurile au continuat. Pentru că 55% din moldoveni consideră că Rusia este principalul importator de vinuri moldovenești.

Și știți ce arată aici cifrele? În 2023, Moldova a exportat mai mult vin decât în Rusia în România, Ucraina, Georgia, Polonia, Cehia, Belarus și chiar China.

Și atunci ne mai mirăm că 50% din moldoveni nu vor în NATO, pentru că au impresia că acolo vor fi luați în teatre de război? // Că mulți în continuare au încredere în Putin, că impresia lor e că în barbarii ruși eliberează Ucraina și nu o distrug sau că-i consideră pe ucraineni fasciști? Adică în niște falsuri absolute, care nu au nici cea mai mică legătură cu realitate, dar sunt impuse de propaganda moscovită.

Cum să ne mai mirăm atunci când 30% din ei cred în continuare că Rusia e principalul nostru partener comercial și peste 50% au impresia că cel mai mult vin moldovenesc ajunge acolo? Pe când, repet, exporturile în această țară sunt de 3% per total și de sub 3% la capitolul vinuri.

Acesta este, după cum vă spuneam, cel mai bun exemplu care demonstrează cât de îmbolnăvită este societatea noastră de propaganda rusească. Pentru că, dacă timp de 30 de ani creierul tău este bombardat cu aceleași minciuni și nu ai avut acces niciodată la alternative și nici nu le-ai căutat, poți la un moment să crezi chiar și că negrul este alb, dacă asta ți se spune de la Moscova.

Este un fenomen grav. Aceste percepții, impresii absolut greșite ale multora dintre concetățenii noștri, ne și țin pe loc în toate aceste decenii de după independență. Nu ne permit să ne desprindem definitiv de un trecut care ne-a ținut doar în mizerie, sărăcie, lipsă de educație și dezvoltare. Această parte a populației noastre, infectată de falsuri și minciună, a acționat mereu precum o frână de mână în calea dezvoltării statului. Pentru că ei sunt cei mai vulnerabili și atunci când vine vorba de vot. Și pot fi mult mai ușor păcăliți de voronini, plahotniuci, dodoni sau, mai nou, șori sau cebani.

Ei însă sunt concetățenii noștri. Și reprezintă cel puțin o treime din populația țării. Nu trebuie să-i ignorăm și nici condamnăm. Trebuie să depunem eforturi consolidate pentru a lucra cu ei. Pentru a le arăta unde este, de fapt, adevărul. Pentru a-i vindeca, dacă vreți…

Noutăţile partenerilor

comentarii: