image
Sursa foto: nordnews.md

Consilier de la Briceni, bătut de primar după ce și-a apărat soția îndemnată să ștampileze buletine de vot în favoarea PD

Consilierul local Vasile Proca, din satul Drepcăuți, raionul Briceni, ar fi fost bătut ieri, în ziua alegerilor parlamentare, de către primarul localității, Ghenadie Ioxa. Asta după ce ar fi sărit în apărarea soției sale, care ar fi primit indicații de la primar „să ștampileze buletine de vot în favoarea PDM”, scrie portalul NordNews. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție din Briceni ne-a confirmat că bărbatul agresat fizic a depus o plângere.

Consilierul Vasile Proca a declarat pentru NordNews că soția sa era membră a comisiei care mergea cu urna mobilă prin satul Drepcăuți.

„Înaintea lor mergea o mașină de la Partidul Democrat și le spunea pentru ce să voteze. Ea mergea din urmă și punea numai ștampila. Soția a început să se revolte și a sunat la primar. Primarul a venit la fața locului și a început să strige la ea, numind-o cu cuvinte murdare, apoi a amenințat-o. După aceasta, soția m-a telefonat și mi-a povestit despre cele întâmplate. Eu am plecat să mă clarific, l-am găsit pe primar în unul dintre magazinele satului, am vrut să vorbesc cu el, dar el m-a lovit îndată”, povestește Vasile Proca.

După cele întâmplate, consilierul local ales pe listele PCRM a anunțat poliția.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Briceni, Svetlana Talpă, ne-a confirmat că a fost depusă o plângere și cazul a fost înregistrat.

Potrivit portalului NordNews.md, Vasile Proca le-a mai declarat că, duminică, câțiva reprezentanți ai PD le-ar fi dat de mâncare și băuturi alcoolice unor alegători, după care i-ar fi îndemnat să voteze pentru PD.

Primarul satului Drepcăuți nu le-a răspuns la telefon nici celor de la NordNews.md și nici nouă. Nu a fost de găsit pentru comentarii nici purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: