image
Sursa foto: AP

Obama, atac la adresa lui Trump: Se folosește de frica şi furia înrădăcinate în trecutul nostru

Atac dur al fostului preşedinte american Barack Obama la adresa succesorului său. Într-un discurs susţinut la Universitatea din Illinois, Obama a observat că actualul şef al Casei Albe nu este o cauză în sine pentru haosul în care a intrat viaţa politică americană după alegerile din 2016, ci rezultatul unui comportament lipsit de înţelepciune încă dinainte de momentul alegerilor. Există o singură cale de redresare a situaţiei, în opinia lui Obama, iar aceasta este votul.

Discursul său a fost rostit în faţa unui public alcătuit în majoritate din studenţi, iar fostul preşedinte american a profitat de ocazie pentru a le explica tinerilor importanţa participării la vot.

„Suntem americani, ar trebui să ţinem piept agresorilor, nu să-i urmăm. Antidotul pentru o guvernare controlată de cei puţini şi puternici, pentru o guvernare care divizează e o guvernare a celor mulţi organizaţi, energici şi deschişi. Această stare, de fapt, nu a început cu Donald Trump. El e un simptom, nu o cauză. El doar foloseşte în favoarea lui resentimente pe care politicienii le-au întreţinut de ani de zile. Frica şi furia care sunt înrădăcinate în trecutul nostru, dar care s-au născut şi din enormele frământări care au avut loc în timpul vieţii voastre”, a declarat Obama.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: