1. Comuna Obertraun, Austria

Comuna Obertraun, aflată în regiunea Salzkammergut din districtul Gmunden, Traunviertel, oferă o privelişte încântătoare a Alpilor Orientali Centrali. Situată pe malul lacului Hallstätter, comuna Obertraun le oferă turiştilor posibilitatea de a face diverse activităţi, precum înot şi drumeţii. Rezervările în această regiune au crescut cu 232% comparativ cu anul trecut. Satul Halstatt este atât de spectaculos, încât chinezii au creat o copie a acestuia în Luoyang, ţinutul Boluo.

2. Pinehurst din Carolina de Nord, SUA

Pinehurst este un sat din Moore, Carolina de Nord, fiind cunoscut pentru terenurile de golf. Satul a găzduit turneul de tenis US Open, Cupa Ryder şi Campionatul PGA, realizat de Asociaţia profesionistă a jucătorilor de golf din America. Comparativ cu anul trecut, rezervările în acestă regiune au crescut cu 243%.

3. Oraşul Anderson din Carolina de Sud, SUA

Anderson este un oraş de coastă care mărgineşte Georgia şi este apreciat toamna pentru ţărmurile de culoare maronie. Vizitatorii oraşului se pot bucura de hanurile vechi şi atipice, de evenimentele care au loc în cadrul comunităţii şi de acţivităţile organizate pe lacul Hartwell.

4. Oraşul Halle, Germania

Oraşul Halle din landul Saxonia-Anhalt, Germania, este locul în care s-a născut celebrul compozitor George Frideric Händel, vizitatorii având ocazia să asiste la festivalul organizat în onoarea acestuia. Totodată, turiştii pot vizita cea mai veche fabrică de ciocolată din Germania şi grădina zoologică a oraşului, aflată pe un deal.

5. Tepoztlán, Mexic

Oraşul Tepoztlán se află la 75 de kilometri de capitala Ciudad de Mexico şi are legături puternice cu civilizaţia aztecă. Pe teritoriul lui se află situl arheologic El Tepozteco. Oraşul este considerat locul de naştere al zeului Quetzalcoatl (şarpele cu pene) din mitologia aztecă. Rezervările pentru această destinaţie turistică au crescut cu 250%, comparativ cu anul anterior.

6. Insula Culebra, Puerto Rico

Insula Culebra le oferă vizitatorilor posibilitatea de a înota, de a practica sporturi pe apă sau de a se odihni pe plaja renumită pentru nisipul fin, apa limpede şi stilul exotic. Rezervările în cest loc au crescut cu 250%, comparativ cu anul anterior.