Ghenadie Sajin este președintele Organizației Teritoriale Ialoveni a Partidului Democrat din Moldova și participant la partida de vânătoare din 23 decembrie 2013, din Pădurea Domnească, soldată cu moartea lui Sorin Paciu.

Instalarea sa în funcția de președinte al raionului Ialoveni are loc după ce, la alegerile parlamentare din 24 februarie, candidații PD au pierdut în Ialoveni. Monica Babuc a pierdut în favoarea candidatului blocului electoral „ACUM”, Liviu Vovc, iar Ion Sula a fost pierdant în fața lui Petru Frunze, concurent din partea blocului „ACUM”.

Potrivit anticoruptie.md, Sajin era cunoscut drept unul dintre numeroşii administratori ai afacerilor liderului Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

Începând cu 2009 și până a ajunge la ISC, el a fost adjunct apoi director al firmei Finpar Invest, care deţine mai multe terenuri şi clădiri în Capitală.

Tot el ar fi cumnat cu Valeriu Zubco, fost procuror general, cu care a participat la vânătoarea din Pădurea Domnească, în decembrie 2012. El este şi unul dintre martorii-cheie ai procesului penal care a urmat după acea vânătoare, în urma căreia a fost condamnat un singur om, judecătorul Gheorghe Creţu.