Reporterul Jurnal TV a mers la fața locului pentru a obține comentarii pe marginea mai multor subiecte de interes public, în condițiile în care atât Silvia Radu, cât și consilierii săi au devenit în ultima perioadă inabordabili. Drept dovadă sunt aceste imagini video, făcute la sediul de campanie electorală al candidatului. Atunci, purtătorul de cuvânt al Silviei Radu, Victor Bunescu, i-a închis ușa reporterului Jurnal TV și i-a cerut să nu filmeze, pe motiv că se află într-un spațiu privat. Acest lucru însă nu a împiedicat-o ulterior pe Radu să susțină acolo conferințe de presă, la care au fost invitați jurnaliștii loiali.

Avem multe întrebări fără răspunsuri. Una ar fi cum s-a organizat întâlnirea cu oamenii, care a avut loc duminică într-un local din comuna Stăuceni, al cărui proprietar este Anatolie Iașciuc, unul dintre donatorii Partidului Democrat, dar și primarul localității, Valentin Sîtnic, ales pe listele PD. Am fost curioși să aflăm cum se face că la majoritatea evenimentelor electorale organizate de Radu sunt prezențe anume persoane afiliate PD. Am vrut să facem claritate și asupra cheltuielilor pentru organizarea acestui banchet. Mai exact, de către cine au fost suportate și dacă această cifră se va regăsi în darea de seamă asupra bugetului electoral al candidatului Silvia Radu. Am vrut să știm cum explică Radu faptul că la un eveniment electoral s-a servit alcool și dacă acesta a fost pus pe masă și la alte întâlniri cu cetățenii. Ne interesează ce crede concurentul electoral despre faptul că un membru al CEC a depistat 60 de file de semnături colectate în favoarea acesteia, scrise de mâna unei singure persoane. La fel, nu ne-a fost clar de ce Silvia Radu a fost surprinsă la un eveniment electoral din comuna Bubuieci însoțită de poliție. Vroiam să aflăm dacă ea a cerut personal pază, cui a fost scrisă solicitarea și ce a anume făcut-o să ceară protecție din partea poliției.

În schimb, soțul acesteia, Vergiliu Radu ne-a cerut să ieșim din mașină, după care ne-a reproșat că prin prezența noastră, el s-ar simți hărțuit. El a adăugat că suntem trimiși de către concurentul electoral, Andrei Năstase.

Ulterior, reporterul Jurnal TV a insistat și a sunat-o repetat pe Silvia Radu cât și pe purtătorul de cuvânt al acesteia, însă intențiile au fost blocate. Radu nu a răspuns la telefon, iar purtătorul ei de cuvânt, Victor Bunescu, nu i-a putut oferi un răspuns clar în legătură cu evenimentele electorale preconizate pentru astăzi a Silviei Radu. Acesta și-a motivat răspunsul că dacă Radu ar avea un eveniment de interes pentru mass-media, l-ar fi anunțat și a reproșat că așa a făcut anterior. Menționăm că la adresa de email al postului nostru de televiziune a fost expediată doar o singură invitație, la o conferință de presă organizată de Silvia Radu. Actualul candidat la șefia primăriei Chișinău evită nu doar postul nostru de televiziune, dar și alte instituții media. Radu nu apare la nicio dezbatere politică și găsește pretexte de a refuza aparițiile la televiziunile incomode. Întrebată recent de către un reporter de ce nu a venit la o emisiune de dezbateri TV, unde a fost invitată, candidata a răspuns senin: din cauza drumurilor proste.

În schimb, imaginea Silviei Radu este lustruită de posturile TV afiliate lui Vladimir Plahotniuc, Publika, Canal 2, Canal 3 și altele, fapt confirmat și de ultimul studiu realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent. Menționăm că în noiembrie trecut, Silvia Radu a semnat o dispoziție, în care le interzicea funcționarilor de la Primărie să comunice cu presa. Despre aceasta a anunțat șeful Direcției Transport și Căi de Comunicații, Oleg Poiată, care s-a arătat nemulțumit de inițiativă.

Nu este pentru prima oară când reporterii Jurnal TV sunt nevoiți să stea ore în șir în așteptarea unei declarații din partea demnitarilor, să cerșească comentarii pe unele subiecte de interes public de la deputați. Cel mai recent caz de intimidare s-a întâmplat la începutul lunii martie. Atunci, o echipă de filmare a Jurnal Tv a fost agresată verbal și fizic la poarta omului de afaceri, Iuri Luncașu.