În această vară, după plecarea lui CR7 la Juve, numărul unu de pe Bernabeu a avut trei ţinte. Potrivit Marca, Perez s-a gândit la Neymar, Hazard sau Mbappe, însă niciuna dintre variante nu s-a concretizat. Se pare că numărul unu de la Madrid se aştepta la un recul, după trei ani în care Real a scris istoria Champions League, câştigând de fiecare dată trofeul. Ca atare, a preferat să sacrifice acest sezon, dându-le ocazia unor fotbaliştii tineri, precum Asensio, să devină piese de bază.

În următoarea perioadă de mercato din vara lui 2019, Perez va aduce un "galactic". Marele său pariu e Mbappe, care încă nu a împlinit 20 de ani şi în jurul căruia se poate construi o nouă eră. Deşi Julen Lopezegui l-ar dori pe Hazard, iar belgianul a declarat din nou că vrea să meargă la Madrid, preşedintele blanco are ultimul cuvânt, iar el va face tot ce depinde de el pentru transferul francezului.

Se speculează deja că Mbappe va deveni pentru mulţi ani de acum înainte cel mai scump jucător din istorie, probabil Real urmând a plăti aproximativ 300 de milioane pentru mutare. Mbappe a înscris în 13 minute, cu Lyon, cât a reuşit Real în ultimele 7 meciuri şi, având în vedere vârsta lui, poate să doboare fără probleme recorduri ce păreau intangibile (ale lui Messi şi Ronaldo).