image
Sursa foto: Getty Images

"Fii puternic, boss": Mesajul lui Cristiano Ronaldo pentru Alex Ferguson

Sir Alex Ferguson (76 de ani) a fost supus unei intervenții medicale de urgență la spitalul Salford Royal Hospital, din Salford.

Legendarul antrenor al lui Manchester United a fost transportat în stare critică și operat pentru eliminarea unei hemoragii cerebrale. După ce Manchester United a reacționat printr-un comunicat oficial că operația a decurs bine, mai multe reacții de la foști și actuali fotbaliști au apărut pe rețelele de socializare. Printre aceștia se numără și Cristiano Ronaldo, care a fost pregătit de Feregfuson la Manchester United, echipă care l-a vândut la Madrid, în 2009, pentru 94 de milioane de euro.

Presa din Marea Britanie a deschis primele pagini web cu materiale despre Alex Ferguson. Cristiano Ronaldo, fostul său elev de la Manchester United, a postat un mesaj pe Instagram, imediat după ce a aflat de situaţia în care se află Ferguson: "Toate gândurile şi rugăciunile mele sunt îndreptate spre tine, dragul meu prieten. Fii puternic, boss!"

Săptămâna trecut, Sir Alex Ferguson a fost prezent pe Old Trafford pentru a-l onora pe Arsene Wenger, fostul său rival din Premier League.

De Sir Alex Ferguson se leagă o bună parte din istoria clubului Manchester United. Cu el pe banca tehnică, pe Old Trafford au ajuns 13 titluri naţionale, două Ligi ale Campionilor, cinci Cupe ale Angliei, patru Cupe ale Ligii, zece Supercupe ale Angliei, o Cupă a Cupelor, o Supercupă a Europei, o Cupă Intercontinentală şi un Campionat Mondial al Cluburilor.

Cristiano Ronaldo are un respect deosebit pentru Sir Alex Ferguson, despre care nu o dată a spus că îl vede ca pe un tată. Scoțianul este cel care l-a luat de la Sporting Lisabona, unde apucase să debuteze sub comanda lui Ladislau Boloni. Ferguson l-a "șlefuit" și l-a transformat într-un adevărat campion.

9 trofee a câștigat Cristiano Ronaldo la Manchester United, sub comanda lui Alex Ferguson: 3 titluri în Premier League (2007, 2008, 2009), o Cupă a Angliei (2004), două Cupe ale Ligii Angliei (2006, 2009), o Supercupă a Angliei (2007), o Ligă a Campionilor (2008) și un Campionat Mondial al Cluburilor (2008).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: