image
Sursa foto: foto simbol

11 moldovence, printre care și minore, exploatate sexual în Grecia: Erau impuse să „deservească” până la 80 de clienți pe zi

Un grup criminal organizat, specializat în traficul de ființe umane în scop de exploatare sexuală a unor tinere originare din Republica Moldova pe teritoriul Greciei, a fost deconspirat. Capul rețelei criminale este un cetățean al Albaniei în vârstă de 36 de ani, fiind urmat în schema ierarhică de alte 14 persoane, originare din diferite țări, inclusiv patru moldoveni. În total, au fost identificate 11 victime, inclusiv trei minore.

În rezultatul perchezițiilor efectuate pe teritoriul Greciei, au fost reținute 15 persoane, dintre care 6 sunt arestați până în prezent, iar 9 au obligația de nu a părăsi localitatea. Până în prezent au fost repatriate trei victime, printre care și o minoră. Celorlalte victime la moment este acordată asistență într-un Centru de reabilitare a victimelor din orașul Atena, acestea urmând la fel a fi repatriate.

În luna august 2019, la linia fierbinte a CI ,,La Strada” a parvenit apelul telefonic a unei persoane, care a declarat că fiica sa se află în pericol și este ținută într-un local din orașul Atena, unde este exploatată în industria sexuală. Pe cazul dat au fost sesizați ofițerii CCTP care au contactat omologii din orașul Atena și au inițiat investigațiile.

Pentru a documenta toți membrii grupului criminal (în țara de origine și de destinație) prin intermediul SELEC a fost organizată o operațiune internațională cu omologii din Grecia.

În cadrul investigației, s-a stabilit că, din grupare fac parte cetățeni ai Republicii Moldova și ai Albaniei.

Pentru a camufla aflarea ilegală a victimelor pe teritoriul Greciei, membrii grupului criminal au organizat confecționarea actelor de identitate false românești, precum realizau căsătorii fictive cu cetățeni greci.

Capul rețelei este un cetățean al Albaniei în vârstă de 36 de ani, fiind urmat în schema ierarhică de alte 14 persoane, originare din diferite țări, inclusiv patru moldoveni, un bărbat și trei femei, cu vârste cuprinse între 28 și 31 de ani. Fiecare din membrii grupului criminal aveau un rol bine determinat.

Astfel, victimele erau racolate de pe teritoriul RM și ulterior transportate în Atena, Grecia unde erau exploatate sexual-comercial în 10 case de toleranță administrate direct de membrii grupului de origine albaneză. Victimele au fost supravegheate fizic cât și prin intermediul camerelor de supraveghere video.

La moment, au fost identificate 11 victime, dintre care 3 fiind minore. Victimele erau exploatate sexual în două schimburi, iar fiecare din victime erau impuse să deservească de la 25 la 80 de clienți pe zi.

Din venitul total, fiecărei tinere îi reveneau 15 euro pe schimb, respectiv 30 euro pe 2 schimburi, restul surselor financiare erau distribuite între membrii grupului criminal.

Drept urmare a exploatării sexuale repetate, una dintre victime a suferit o intervenție chirurgicală, ulterior fiind impusă să continuă prestarea serviciilor sexuale.

Ca urmare a cooperării internaționale, în luna septembrie 2019, angajații CCTP s-au deplasat în orașul Atena, sub egida SELEC, pentru a participa în colaborare cu omologii din Grecia la documentarea activității infracționale a grupului criminal internațional.

Astfel, în rezultatul măsurilor întreprinse, la 21 septembrie, la Atena, au fost efectuate 11 percheziții, trei la domiciliile traficanților și opt în casele de toleranță.

Totodată, a fost desfășurată o percheziție în regiunea de Sud a RM, unde la moment se afla unul dintre membrii grupului criminal, care este originar din RM.

În orașul Atena în cadrul perchezițiilor au fost depistate 11 moldovence, cu vârste de 16 și 22 de ani.

Până în prezent au fost repatriate trei victime cu suportul OIM, printre care și o minoră. Celorlalte victime la moment este acordată asistență într-un Centru de reabilitare a victimelor din orașul Atena, acestea urmând la fel a fi repatriate.

În rezultatul perchezițiilor efectuate pe teritoriul Greciei, au fost reținute 15 persoane (dintre care 6 sunt arestați până în prezent, iar 9 au obligația de nu a părăsi localitatea).

La domiciliile traficanților și în casele de toleranță au fost depistate și ridicate 72.540 de euro, bunuri mobile aflate pe teritoriul Greciei, 4 autovehicule, 2 motociclete, o cantitate mică de cocaină, 5 permise de ședere cu semne falsificare, 2 cărți de identitate românești falsificate, 29 telefoane mobile.

În cadrul percheziției efectuate la domiciliul recrutorului din RM, au fost depistate și ridicate 2 arme deținute ilegal și muniții. Învinuitul în prezent se află în stare de arest în RM, iar pe bunurile acestuia, 13 loturi de teren și un mijloc de transport, a fost aplicat sechestrul.

Pentru comiterea infracțiunii, suspecții riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.

În prezent, omologii din Grecia cu suportul SELEC realizează o vizită de lucru în RM pentru a fi organizate în comun cu RM mai multe activități întru documentarea cazurilor de trafic al cetățenilor RM în Grecia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: