image
Sursa foto: Getty Images

Islandezii, recompensaţi după egalul cu Argentina: liber la sex înaintea meciului cu Nigeria

Jucătorii Islandei pot face sex înaintea meciului lor cu Nigeria, programat vineri în grupa D a Cupei Mondiale, atât timp cât au aceste relaţii intime cu soţiile lor, a anunţat selecţionerul Heimir Hallgrimsson.

Un reporter islandez a vrut să ştie la conferinţa de presă de la Volgograd dacă sexul este interzis fotbaliştilor pe durata competiţiei din Rusia.

Căpitanul Aron Gunnarsson a răspuns răzând: ''Pentru moment, da''.

Hallgrimsson a intervenit însă în discuţie şi a precizat: ''Cel puţin, atât timp cât soţiile nu au sosit. Nu, sexul nu e interzis, e o prostie''.

Jucătorii islandezi se vor reuni cu familiile lor joi la Volgograd, înaintea meciului cu Nigeria. Islanda a remizat în primul său meci la Cupa Mondială, 1-1 cu Argentina, în timp ce Nigeria a fost învinsă de Croaţia (scor 0-2).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: