image
Sursa foto: parlamnet.md

Programul de stagii plătite în sectorul public: Cinci tineri, selectați în bază de concurs, vor activa la Parlament

Cinci tineri vor fi stagiari la Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul Programului de stagii plătite în sectorul public. Stagiul va avea loc în perioada noiembrie 2023 – martie 2024.

Stagiarii au fost selectați în bază de concurs, iar astăzi și-au început activitatea în cadrul Secretariatului instituției legislative. Ei vor activa în cinci direcții: Direcția generală documentare parlamentară, Direcția generală juridică, Direcția relații interparlamentare, Direcția petiții și audiențe și Direcția comunicare și relații publice.

În cadrul evenimentului de lansare, Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița a menționat că, în acest an, în premieră, este organizat un program de stagii plătite în sectorul public. „Legislativul încurajează implicarea tinerilor în serviciul public, iar acest program reprezintă o bună oportunitate de a obține experiență într-o funcție publică. Domeniile în care urmează să activați sunt foarte interesante. Noi suntem deschiși spre conlucrare și vă îndemnăm să vă implicați, să vă manifestați interesul de a cunoaște mai multe despre specificul activităților din cadrul instituției parlamentare”, a menționat Secretarul general al Parlamentului.

În perioada de stagiu, cei 5 tineri vor fi inițiați în activitatea Secretariatului Parlamentului și vor fi implicați în realizarea activităților direcției, conform specializării, fiind ghidați de către un mentor. Pe durata stagiului, tinerii vor beneficia de o bursă lunară în valoare de până la 3000 de lei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: