image
Sursa foto: Profimedia

Au ajuns la un acord. Anunțul făcut în presa din Spania, după scandalul "Rubiales" și amenințările jucătoarelor

Cele mai multe dintre jucătoarele aflate în grevă după scandalul "Rubiales" au acceptat să revină la echipa naţională a Spaniei, pentru meciurile cu Suedia şi Elveţia, din Liga Naţiunilor, în urma unui acord cu Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) şi guvernul de la Madrid.

"Am ajuns la o serie de acorduri care vor fi redactate şi semnate mâine de către Federaţie şi Consiliul Superior al Sportului", a declarat secretarul de stat pentru Sport, Victor Francos, după negocierile care au continuat până târziu în noapte.

"Din cele 23 de jucătoare convocate, două au solicitat posibilitatea de a părăsi cantonamentul din motive de disconfort personal", a adăugat oficialul spaniol.

Reprezentantul guvernului nu a dezvăluit numele celor două jucătoare în cauză, dar a subliniat că acestea nu vor fi supuse sancţiunilor, contrar celor anunţate anterior.

Noua antrenoare a Spaniei, Montserrat Tome, a convocat pentru meciurile cu Suedia şi Elveţia 15 campioane mondiale şi alte jucătoare care ceruseră să nu fie selecţionate până când nu vor fi făcute schimbări în cadrul federaţiei, în urma scandalului generat de gestul fostului preşedinte Luis Rubiales de sărutarea forţată a jucătoarei Jenni Hermoso, în timpul Cupei Mondiale din Australia şi Noua Zeelandă.

Marţi, internaţionalele spaniole s-au prezentat în final la reunirea selecţionatei feminine, în timp ce au afirmat că nu vor să mai joace până când nu va avea loc o schimbare totală în cadrul federaţiei lor naţionale.

"Jucătoarele şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la necesitatea unor schimbări profunde în cadrul RFEF, iar federaţia a promis că aceste schimbări vor avea loc imediat", a spus miercuri Victor Francos.

Potrivit presei spaniole, una dintre aceste schimbări imediate ar putea fi plecarea secretarului general Andreu Camps.

Francos a subliniat, totodată, că acordul prevede dezvoltarea legii spaniole privind "politicile de gen, progresul în materie de egalitate salarială, în structurile pentru sport şi în special pentru fotbalul feminin".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: