image
Sursa foto: observador.pt

Preşedintele brazilian şi-a reafirmat dorinţa de a contribui la o soluţie negociată între Ucraina şi Rusia

Criticat de Occident pentru recentele sale comentarii despre războiul din Ucraina, preşedintele brazilian Luis Inacio Lula da Silva a reiterat sâmbătă, la Lisabona, refuzul ţării sale de a ''participa'' la conflict şi dorinţa sa de a contribui la o ''soluţie negociată'' între Kiev şi Moscova, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

''În timp ce guvernul meu condamnă încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, noi susţinem o soluţie negociată la acest conflict'', a declarat Lula da Silva într-o conferinţă de presă după o întrevedere cu omologul său portughez Marcelo Rebelo de Sousa, la Lisabona.

''Avem nevoie urgent de un grup de ţări care să se aşeze la masă atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia'', a precizat preşedintele Braziliei, care a subliniat că ţara sa ''nu vrea să participe la război, dar vrea să construiască pacea''.

''Preşedintele Lula estimează că drumul către o pace justă şi durabilă presupune prioritizarea acestei căi a negocierilor. Poziţia portugheză este diferită: noi suntem de părere că o eventuală cale către pace presupune în prealabil dreptul Ucrainei de a putea reacţiona la invazie'', a reacţionat Rebelo de Sousa.

Preşedintele brazilian a provocat recent o polemică aprinsă afirmând la Beijing că Statele Unite ar trebui să înceteze ''să încurajeze războiul'' din Ucraina şi că Uniunea Europeană ar trebui să ''înceapă să vorbească despre pace''.

În 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine, dar susţine că desfăşoară o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Kievul a anunţat că, înainte de a discuta despre un eventual plan de pace cu Moscova, trupele ruse trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate anul trecut şi peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: