image
Sursa foto: facebook.com/womeninartforpeace

Expoziție de artă „Femeile Artiste - Agenți ai Schimbării”

Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei în parteneriat cu Europe’s Art și Enable Moldova organizează expoziția „Femeile artiste în calitate de agenți ai schimbării” cu participarea artistelor Irinei Greciuhina (Republica Moldova), Nathalie Falck (Franța), Fatma Lootah (Emiratele Arabe Unite – Italia), Nadia Osi (Irak – Marea Britanie)

Operele de artă vor fi expuse în perioada 1-15 Noiembrie 2019. Inaugurarea va avea loc astăzi, 6 noiembrie, ora 16.00, Holul Hemiciclului, Palatul Europei, Strasbourg.

Expoziția are loc în contextul Forumului Mondial pentru Democrație 2019, dedicat temei Informației și Democrației. Forumul este o platformă unică care întrunește factori de luare a deciziilor şi activiști pentru dezbateri vizavi de soluţiile necesare pentru provocările cheie în adresa democraţiilor din întreaga lume.

La Consiliul Europei în Strasbourg (Franța) și în contextul Forumului Mondial pentru Democraţie care se desfășoară sub înaltul patronaj al Preşedintelui Franţei Emmanuel MACRON, Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, Europe’s Art, Women in Art for Peace și Enable Moldova organizează expoziția „Femeile Artiste - Agenți ai Schimbării”.

Indiferent de domeniul de activitate, femeile au fost dintotdeauna pionerii unor schimbări semnificative în lume, schimbări ce continuă să ne marcheze viețile de zi cu zi. Expoziția „Femeile Artiste - Agenți ai Schimbării” are obiectivul să aducă sub reflectoare rolul femeilor artiste în crearea transformărilor reale în societățile noastre.

Expoziția prezintă lucrările artistelor renumite: Irina Greciuhina (Republica Moldova), Nathalie Falck (Franța), Fatma Lootah (Emiratele Arabe Unite – Italia), Nadia Osi (Irak – Marea Britanie). Picturile selectate se focusează pe analiza puterii femeilor artiste, care își împărtășesc opinia și poveștile, proiectând o lume mai bună și mai liniștită în care să trăiască.

Irina Greciuhina este o artistă din Republica Moldova și architect stabilit în Chișinău. Irina este șeful fondator al biroului ZENDesign din 2007. Echipa ZENDesign a implementat multe proiecte publice și rezidențiale în Republica Moldova, România, Portugalia, China. Din copilărie, Irina a urmat școala de arte, unde a descoperit întreaga lume. Ulterior, a continuat formarea în domeniul artei la Academia de Muzică, Teatru și Arte Fine în Moldova. Irina combină activitatea de arhitect cu pictura. Împreună cu echipa sa, Irina a câștigat mai multe premii în domeniul arhitecturii și designului.

GreciuhinaGreciuhina

Pictură de Irina Greciuhina

Artistă naturalistă al secolului XXI, Nathalie Falck pictează lumea noastră de sus, un punct de vedere rar oferit în lumea artei. Tablourile Nathaliei Falck pun sub semnul întrebării noțiunea de sacru în viața și arta noastră. Operele ei provoacă limitele noastre fizice și simbolice, confruntându-se cu vizibilul și invizibilul. Nu îşi are oare începutul ecologia externă cu ecologia interioară? Această serie în mișcare în jurul pământului este o invitație de a face un pas înapoi, dar nu unul oarecare: suntem chemați la o adevărată înălţare a punctului nostru de vedere. Cufundarea spirituală, călătoria prin suferințele şi speranțele noastre, în căutarea luminii și a iubirii. Un program intim și puternic, care surprinde ochii.

Picturile artistei originare din Strasbourg sunt precum o oglindă a conștiinței noastre și mult mai mult decât simple picturi. Într-un moment de confruntare cu provocarea climatică și necesitatea de a pătrunde în conștiințele omenirii, Nathalie Falck propune lucrări care stimulează reflecţia, menite să sporească concentrarea asupra a ceea ce este cu adevărat esențial. Prin operele ei, ne conectăm cu conștiința universală, dezvoltăm în fiecare dintre noi respectul pentru viață, prin identificarea unităţii și armoniei. Aceasta este tematica constantă a acestei tinere artiste, absorbită complet de munca ei. Tablourile ei ne readuc la smerenia și fragilitatea noastră ca ființe umane, confruntându-ne cu forțele naturii și ale universului.

NathalieNathalie

Pictură de Nathalie Falck

Artistă din Emiratele Arabe Unite, Fatma Lootah, a fost mereu fascinată de arta abstractă și portrete. Pentru ea, arta este creată doar dintr-o mișcare a pensulei, dar implică şi performanță. Picturile sale reflectă un amestec dintre copilăria sa în Dubai și călătoriile sale prin lume. Mai mult, Lootah are o gamă largă de portrete care reprezintă femeile angajate în activitățile zilnice. Câțiva ani în urmă a pictat o serie de lucrări – pânze de dimensiuni reale ale femeilor din Emiratele Arabe Unite în rochii tradiționale. Referitor la acestea, a declarat că: „Există o tema comună a acestei serii de picturi - toate erau femei puternice”

Fatma Lootah a părăsit EAU în 1979 pentru a studia arta în Washington. Acum, artista locuieşte în Verona unde, conform acesteia, “potențialul artistic e fenomenal”, dar revine cu regularitate în EAU pentru picturile sale. Fatma a organizat mai multe expoziții în Italia, Franța, SUA, Austria, Maroc și Bahrain.

FatmaFatma

Pictură de Fatma Lootah

Nadia Osi locuieşte și activează în Londra. Pictează în ulei, acrilic pe pânză și uneori în acuarelă. Dânsa consideră activitatea de a picta drept o imersiune totală într-o mare cu vopsea luxuriantă și culori, ce creează o experiență plăcută și semnificativă pentru spectatori. Inspirația ei vine din orașul ei natal din Irak, prezent deseori în arta ei. Patrimoniul și cultura, tradițiile, vechile străzi, cafenelele și oamenii, ale căror vieți sunt reflectate în picturile sale sunt însoțite de utilizarea veselă a culorilor și detaliilor ce caracterizează munca sa. Calitatea activităţii sale a fost recunoscută de expunerea sa recentă pe reţelele de socializare și de creșterea interesului colecționarilor de artă corporativi și individuali. Lucrările sale au fost acoperite pe scară largă în mai multe expoziții solo și de grup în SUA, Marea Britanie, Iordania, Emiratele Unite și Qatar.

Nadia OsiNadia Osi

Despre Women in Art for Peace

Fondată în 2017, Women in Art for Peace /Femeile în Artă pentru Pace reunește femeile artiste din regiuni cu conflicte și țări care luptă pentru pace, pentru a evidenția modul în care arta și mesajele de pace, bunăvoința și unitatea pot influența eficient construirea păcii și menținerea ei.

Despre Europe’s Art

Europa a fost dintotdeauna vatra unora dintre cei mai cunoscuți artiști din istorie. Începând din 2015, anul fondării Europe’s Art, se promovează generația talentelor contemporane la nivel mondial. În ultimii 3 ani, au fost organizate expoziții de artă și evenimente în locații prestigioase precum Comisia Europeană, Parlamentul European, Institutul Internațional al Păcii, Comitetul European al Regiunilor și Consiliul Europei. Europe’s Art are intenţia de ajunge la urechile unui public în continuu nou, precum şi de a ridica nivelul noilor generații ale stilului de viață artistic.

Despre Enable Moldova

Enable Moldova este o agenție de atragere a fondurilor și consultanță din Republica Moldova, care asistă ONG-urile, companiile și persoanele cu idei creative să își dezvolte proiectele și să identifice finanțarea potrivită pentru a le implementa. Asistența agenției depășește simpla formulare a cererilor de finanțare – Enable contribuie la coagularea proiectelor creative, potrivit necesităților de dezvoltare a țării, asigurându-se că acestea sunt vizionare, centrate pe respectarea drepturilor omului, au impact social sporit și deseori conțin elemente de inovare digitală.

Misiunea Enable este de a asigura obținerea și utilizarea maximă a asistenței pentru dezvoltare de către actorii cu cele mai mari contribuții asupra impactul social în Republica Moldova. Prin urmare, promovează schimbarea societății prin abilitarea actorilor-agenți ai schimbării din Republica Moldova, având un portofoliu activ de proiecte deja implementate inovatoare pe plan social.

Noutăţile partenerilor

comentarii: