image
Sursa foto: captură video

Conduce o instituție de învățământ, deși are dosar penal // VIDEO

Conduce o instituție de învățământ, deși are dosar penal. Este vorba despre șefa gimnaziului „Alexandrina Rusu” din Dănceni, Maria Cordonean.

Deși a fost reținută împreună cu alți 18 funcționari în dosarul privind trucarea licitațiilor publice și delapidări din fondul de eficiență energetică în aprilie 2017, ulterior, în urma unui concurs repetat, a fost repusă în funcție.

La concurs a participat și un alt cadru didactic, care din momentul reținerii ocupase interimatul. Cea care a acceptat funcția a fost Natalia Frunză, care de peste 17 ani este profesoară de chimie și biologie în satul Dănceni. Ea ne-a povestit că a venit absolut nepregătită, întrucât nu preconiza să ocupe acest fotoliu, fiind angajată de bază la Direcția generală Educație Ialoveni.

A acceptat provocarea, iar în trei zile și-a început activitatea. Ulterior, a așteptat tot anul ca să fie organizat concursul pentru funcția de director. Doar că, în urma acestuia, a fost anunțată că l-a picat.

Însă, și în urma acestuia, Natalia Frunză spune că a fost plasată pe locul doi. Doar că motivul e altul.

Mai mult. Profesoara spune că atunci când a fost organizat concursul din instituție au fost selectați doi profesori în comisie. Deși aceștia o susțineau și îi spuneau că nu are cum să piardă, la concurs au demonstrat altceva.

Acum, profesoara și-a luat concediu, iar după revenire nu exclude că va pleca din învățământ.

Potrivit consilierilor locali, actuala directoare ar fi fost repusă în funcție după ce ar fi plecat de la PLDM la... PD. Într-o postare pe o rețea de socializare, consilierul local Victoria Butuc a scris un mesaj, în care se referă la democrație, politică și demnitate.

Iar trecerea dintr-o formațiune în alta ar avea loc, susţine Butuc, în urma reţinerilor din 11 aprilie 2017.

Am încercat să obținem o reacție de la directoarea Gimnaziului „Alexandrina Rusu”, Maria Cordonean, cu privire la acuzațiile aduse. Șefa instituției a refuzat să facă declarații în fața camerei de luat vederi.

În afara acesteia ne-a spus că se declară nevinovată, pentru că nu a comis nimic. Iar dacă până la urmă îi va fi demonstrată vinovăția, atunci o va face legea, nu altcineva. Cât despre faptul că ar fi trecut de la PLDM la PD spune că nu este adevărat, întrucât este doar simpatizant al PD.

Încercarea de a afla opinia ministrului Educației, Monica Babuc, a eșuat. Telefonul acesteia este deconectat. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihalceanu, Maria Cordonean are în continuare statut de învinuit, iar urmărirea penală în cauza respectivă este în proces de derulare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: