image
Sursa foto: Captură video // youtube.com/@JurnalTV

VIDEO // Acordul dintre Energocom și MGRES previne instabilitățile asigurării energetice din RM, potrivit lui Oazu Nantoi

Decizia autorităților de la Chișinău de a ceda tot volumul de gaz livrat de Gazprom pentru transnistreni, în schimbul reducerii prețului la energie electrică de 3-4 ori, în comparație cu cel procurat de pe piața UE, a stârnit un val de reacții. În acest context, deputatul PAS Oazu Nantoi susține că Republica Moldova poate să „stranguleze” regimul de la Tiraspol, însă nu se știe ce am putea obține, din punct de vedere al asigurării energetice a țării noastre, în situația când nu avem capacități de generare a curentului la preț competitiv pe malul drept. Declarația a fost făcut în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

„Care ar fi fost alternativa? Dacă noi am fi tăiat orice comunicare cu malul stâng al Nistrului, le-am fi impus impozite și accize la export, noi putem să strangulăm acest regim, nicio problemă. Din punct de vedere al asigurării energetice a RM, ce am fi putut obține noi în situația când capacități de generare a curentului la preț competitiv pe malul drept nu avem? Noi avem niște contracte cu România, ceea ce nu ne acoperă întreg volumul de consum. Noi am fi avut acea febră și instabilitate cu livrările energiei electrice aici, pe malul drept. Negocierile cu malul stâng ele apriori sunt condamnate la netransparență, deoarece noi nu am asistat la negocierile celor care stau în spatele Centralei de la Cuciurgan cu cei de la Gazprom. Centrala de la Cuciurgan, anunțată precum că este privatizată ilegal de compania de stat Inter AOS, nu poate să consume pe gratis gazul Gazpromului care tot este o companie de stat. Este o înțelegere”, a spus deputatul.

Totodată, moderatorul emisiunii le-a adresat invitaților întrebarea: „Ce se poate întâmpla în cazul în care Gazprom peste o lună zice că taie și din aceste volume de gaz (n.r. care i le dă Transnistriei)”?

Astfel, Nantoi a răspuns că vom reveni la ceea ce am avut până astăzi - Termoelectrica va utiliza păcură, în rest, vom procura din România.

Pe de altă parte, fostul deputat DA, Alexandru Slusari, a menționat că nu crede că Gazpromul va reduce ori va stinge gazul. „În situația când îi va fi convenabil politic Rusiei, Gazpromul va aminti de contract. El amintește de contract atunci când trebuie de conectat bâta politică”, a continuat acesta.

Emisiunea „Ora Expertizei” poate fi urmărită integral mai jos.

Amintim că sâmbătă, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, a anunțat despre faptul că Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru luna decembrie. „Cantitatea: pentru decembrie, aproximativ 204 mii MW. Această cantitate, împreună cu contractele bilaterale din România, e suficientă pentru tot consumul malului drept. Prețul: 73 USD. MoldovaGaz va livra 5,7 milioane m3 de gaz pe zi malului stâng, inclusiv MGRES”, a spus ministrul.

După semnarea contractului Energocom-MGRES, mai mulți experți în energetică, economiști și jurnaliști se întreabă ce a câștigat și dacă a câștigat ceva Republica Moldova, și în special malul drept al Nistrului, de pe urma semnării acestui contract.

„Dacă nu era această înțelegere, la 15 ianuarie regimul separatist era în faliment, pentru că nu avea cu ce plăti pensii și salarii fără MMZ și Mgres. Concluziile vă aparțin”, a menționat jurnalistul Alex Cozer, pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, Comunitatea Energetică Europeană salută acordul încheiat între Energocom și Centrala Denstrovsk (MGRES), privind furnizarea de energie electrică pentru luna decembrie și, eventual, pentru o perioadă mai îndelungată, precizând că, în aceste vremuri grele de iarnă, acest aranjament va permite accesul la energie electrică la prețuri accesibile.

În acest context, Spânu a spus că „semnarea contractului cu MGRES este o ieșire rațională din situație, o decizie care aduce pentru țara noastră stabilitate, previzibilitate și preț mai bun la electricitate. Luni, spre exemplu, în orele de vârf, prețul la energia electrică pe bursele europene (inclusiv România) a trecut de 700 EUR. Țara noastră nu își poate permite un astfel de cost al electricității”.

Luni, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat o decizie care prevede ca Premier Energy și Furnizarea Energiei Electrice Nord să înainteze către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice. Iar ANRE să examineze și să aprobe prețurile, în termen de 3 zile lucrătoare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: