image
Sursa foto: justice.gov.md

Grupul Pompidou al CoE continuă să ofere asistență sistemului penitenciar din Republica Moldova

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Grupului Pompidou al Consiliului Europei, care se află zilele acestea în vizită în Republica Moldova. În cadrul discuției, ministrul Litvinenco a mulțumit Grupului Pompidou pentru asistența oferită, timp de zece ani, sistemului penitenciar din țara noastră și a apreciat deschiderea acestuia de a continua să contribuie la dezvoltarea instituțiilor penitenciare și la combaterea consumului de droguri și alte substanțe interzise.

„Suportul oferit instituțiilor penitenciare, instruirea personalului din cadrul acestora, dar și asistența oferită condamnaților cu istoric de consum de droguri sau alte substanțe psihotrope sunt foarte valoroase pentru întregul sistem penitenciar. Mizăm în continuare pe susținerea dumneavoastră și sperăm că împreună vom reuși să îmbunătățim situația în penitenciare, în mod special mă refer la prevenirea consumului de substanțe narcotice și tratarea deținuților dependenți de droguri”, a spus Sergiu Litvinenco.

La rândul său, secretarul executiv al Grupului Pompidou, Denis Huber, a menționat că, în acest sens, Republica Moldova este un exemplu pozitiv pentru alte țările din regiune care, la fel, beneficiază de asistență în domeniul penitenciar. „Acest succes se datorează unei colaborări excelente cu Ministerul Justiției, Administrația Instituțiilor Penitenciare și societatea civilă care monitorizează acest domeniu”, a spus Denis Huber.

În context, părțile au discutat și despre importanța promovării proiectului de lege de completare a Codului de executare al Republicii Moldova cu prevederi care vor reglementa posibilitatea de a organiza comunități terapeutice în instituțiile penitenciare, destinate condamnaților. De asemenea, părțile au vorbit despre cursul de e-learning de tratament medical asistat pentru consumatorii de droguri, care a fost lansat astăzi.

Prezentă la lansarea cursului e-learning, secretara de stat a Ministerului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a afirmat că dependența de droguri este o problemă des întâlnită în instituțiile penitenciare. „Este important ca autoritățile să aibă o abordare specifică față de această categorie de deținuți. Sunt sigură că acest curs va contribui foarte mult la dezvoltarea specialiștilor din sistemul penitenciar și din afară. Pe lângă modificările operate la legislație, trebuie să lucrăm mult și la educația juridică atât a specialiștilor în medicină, cât și a nespecialiștilor”, a subliniat Veronica Mihailov-Moraru.

Cursul de e-learning este destinat personalului care lucrează în penitenciare și asigură tratamentul medicamentos asistat pentru deținuții cu probleme de consum de droguri. Acesta va fi publicat pe site-ul ANP și va putea fi accesat atât de colaboratorii sistemului administrației penitenciare, cât și de medici, avocați și alte părți interesate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: