image
Sursa foto: NADEJDA ROSCOVANU

Instrumente pentru uzurparea definitivă

Asociația „Promo-LEX” și analistul politic Oazu Nantoi consideră că ceea ce s-a întâmplat la alegerile din capitală a fost un scenariu pe care Vladimir Plahotniuc ar vrea să îl aplice la alegerile parlamentare din toamnă. Astfel de decizii judecătorești ar putea afecta grav motivația cetățenilor de a se prezenta la urne la scrutinul parlamentar din toamnă.

Imediat după adoptarea deciziei Curții Supreme de Justiție prin care s-a decis, în mod definitiv și irevocabil, anularea mandatului primarului ales din mun. Chișinău, Asociația „Promo-LEX” și alte organizații membre ale Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte au publicat o declarație tranșantă prin care s-au arătat alarmate de erodarea democrației în Moldova.

Nicolae Panfil, coordonator de program al Asociației „Promo-LEX”, consideră că astfel de decizii judecătorești ar putea afecta grav motivația cetățenilor de a se prezenta la urne. În condițiile unor alegeri parlamentare organizate într-un singur tur de scrutin și fără un prag limită de participare la vot, acest fapt ar duce la diminuarea caracterului reprezentativ al deputaților aleși în circumscripții uninominale. O altă consecință a unei astfel de decizii ar putea fi descurajarea candidaților să se înscrie în cursa electorală în circumscripții uninominale.

„Niciun candidat nu va fi sigur de mandatul său”

„În condițiile unei justiții controlate politic, această decizie de invalidare a alegerilor ar putea crea un precedent foarte periculos pentru alegerile din toamnă. Orice candidat care va câștiga alegerile în circumscripția uninominală nu va putea fi sigur de mandatul său, întrucât rezultatele alegerilor ar putea fi oricând contestate pentru nereguli mai grave sau mai puțin grave, reale sau fictive”, estimează Nicolae Panfil, coordonator de program la Asociația „Promo-LEX”.

„Mai mult, având în vedere lipsa unui termen de prescripție pentru infracțiunile cu caracter financiar din campaniile electorale, există riscul ca după validarea mandatului unor deputați aleși să fie constrânși, prin diverse metode, să devină membri ai unor fracțiuni parlamentare. Îi vor obliga să voteze pentru alegerea Guvernului sau oricare alte decizii. În cazul când nu s-ar conforma, ar risca să le fie intentate dosare prin care să fie constatate abateri de la regulile de finanțare a campaniei electorale, urmând ca aceștia să-și piardă mandatul de deputat”, observă Panfil.

Manipulare și dezinformare la posturile TV

Imediat după pronunțarea sentinței Curții Supreme de Justiție în cazul alegerilor din capitală, postul de televiziune Prime TV a relatat într-un buletin de știri că alegerile din capitală au fost suspendate la fel ca în România în 2016, în cazul referendumului privind demiterea președintelui de atunci Traian Băsescu. Jurnaliștii de la acest post l-au comparat pe Andrei Năstase cu Liviu Dragnea, care de asemenea ar fi îndemnat alegătorii să iasă la vot.

„Orice candidat care va câștiga alegerile în circumscripția uninominală nu va putea fi sigur de mandatul său, întrucât rezultatele alegerilor ar putea fi oricând contestate pentru nereguli mai grave sau puțin grave, reale sau fictive”, estimează Nicolae Panfil, coordonator de program la Asociația „Promo-LEX”.

Prime însă nu a relatat modul în care a obligat Dragnea oamenii să iasă la vot, fapt pentru care acesta a fost condamnat definitiv în aprilie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”.

Magistrații susțineau că Liviu Dragnea și-a folosit autoritatea sau influența pentru a-i determina pe reprezentanții din secțiile de votare ai PSD sau USL să întocmească liste cu numele și adresele persoanelor care nu participaseră la vot și de a mobiliza reprezentanții locali de partid să meargă la domiciliile acestor persoane și să facă presiuni asupra lor pentru a vota.

Direcția Națională Anticorupție a precizat că Dragnea a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege.

Ne putem compara doar cu Coreea de Nord

Observatorul politic Oazu Nantoi a declarat că ceea ce transmit televiziunile lui Plahotniuc este o tehnologie standard de manipulare a opiniei publice. Iar ceea ce s-a întâmplat în capitală – invalidarea alegerilor – a developat un tablou sumbru de stat captiv în care votul cetățenilor este sfidat și elementele de bază ale statului de drept au fost distruse.

„Realitățile moldovenești au degradat în asemenea hal încât ne putem compara doar cu Coreea de Nord. În limba în care transmit televiziunile lui Plahotniuc acest fapt se numește ‘a lega tei de curmei’ – o tehnologie standard de manipulare a opiniei publice în situația când, conform sondajelor, doar 1,5% din populația Republicii Moldova consideră Parlamentul drept organ reprezentativ suprem”, a comentat observatorul.

„Majoritatea moldovenilor consideră justiția sub orice nivel. Ceea ce s-a întâmplat în Chișinău a demonstrat cum are de gând să procedeze dl Plahotniuc la alegerile din toamnă. El dorește ca uzurparea puterii să devină ireversibilă. Evenimentele din capitală arată că elementele de bază ale statului de drept sunt distruse, nu vorbim de parcurs european. Liviu Dragnea și Plahotniuc ne duc în Eurasia”, menționează Nantoi.

„Plahotniuc dorește ca uzurparea puterii să devină ireversibilă”

Curtea Supremă de Justiție a lăsat în vigoare luni, 25 iunie, decizia Judecătoriei Chișinău (sediul centru) și a Curții de Apel Chișinău. Instanța a invocat drept probă un video plasat de către Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook în ziua alegerilor, prin care a îndemnat alegătorii să iasă la vot. Deși Năstase nu a îndemnat pentru cine ar trebui să voteze cetățenii, judecătorii au considerat că acesta a făcut agitație electorală. Hotărârea a fost luată de către completul de judecători Ion Druță, Luiza Gafton și Victor Burduh.

În urma acestei decizii a Curții Supreme de Justiție, nu mai pot fi organizate alegeri locale în 2018, capitala va fi condusă de un primar interimar. Pentru moment, primăria se află sub șefia viceprimarului Ruslan Codreanu. Alegerile planificate pentru funcția de primar al Chișinăului vor fi organizate în 2019.

Noutăţile partenerilor

comentarii: