image
Sursa foto: Getty Images

Patru francezi, doi croați, doi brazilieni și un belgian în echipa ideală stabilită de FIFA

FIFA a stabilit echipa ideala a Mondialului din Rusia, turneu final adjudecat de Franța, după o finală cu reprezentativa Croației, scor 4-2. Patru francezi au fost incluși în primul "11", în care și-au făcut loc și doi croați.

Cei patru francezi care au fost incluși în echipa ideală a turneului final sunt portarul Hugo Lloris, care a fost și căpitanul naționalei lui Didier Deschamps, fundașul Raphael Varane și atacanții Antoine Griezmann și Kylian Mbape, în timp ce croații sunt reprezentați de fundașul Dejan Lovren și mijlocașul Luka Modric.

Pe lângă cei șase fotbaliști prezenți în marea finală, FIFA a mai inclus în echipa ideală un fotbalist de la ocupanta locului trei, Belgia, și doi de la reprezentativa Braziliei, eliminată în sferturile de finală. Belgienii sunt reprezentați de căpitanul Eden Hazard, în timp ce sud-americanii îi au în formație pe atacantul Neymar și pe mijlocașul Paulinho.

Astfel, surprinde faptul că golgheterul turneului final din Rusia, englezul Harry Kane, nu și-a găsit loc în acest ”11”.

Reprezentativa Franţei a câştigat Campionatul Mondial pentru a doua oară în istoria sa, după ce a învins, duminică, la Moscova, cu scorul de 4-2 (2-1), selecţionata Croaţiei. Pentru Franţa au marcat Mandzukici (autogol), Griezmann (penalti), Pogba şi Mbappe. Golurile Croaţiei au fost reuşite de Perisic şi Mandzukic.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: