Breaking News

image
Sursa foto: dse.md

A fost lansat Serviciul Mobil de Reanimare și Descarcerare SUD

Astăzi, la Cahul, a fost lansat , care va deservi trei raioane din sudul Republicii Moldova: Cahul, Cantemir și Taraclia, urmând a contribui nemijlocit la creșterea nivelului de eficiență și reducere a timpilor de reacție, prin implementarea unei abordări integrate a situațiilor de urgență în spiritul unii cooperări interinstituționale loiale și efeciente.

La ceremonia solemnă a participat Excelența sa Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, Secretarul de Stat al României Raed Arafat, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase, dar și alți reprezentanți ai autorităților din România și din țara noastă.

Potrivi IGSU, de la lansarea SMURD-ului în Republica Moldova au fost efectuate peste 13.000 de intervenții terestre pe teritoriului țării noastre și 57 de intervenții aeromedicale.

La moment, Serviciul Mobil de Reanimare și Descarcerare acordă asistență calificată în zona de Nord, dar și Sud.

Conform informației IGSU, Serviciul Mobil de Reanimare și Descarcerare Nord și-a început activitatea din toamna anului 2014, iar începând din acest an cetățenii din nordul țării au beneficiat de asistență calificată urgentă la standade europene.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: