În cursul vizitei de lucru de o zi la Moscova, Dodon anunță că a avut o întrevedere cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

„Am discutat diverse aspecte ale dialogului strategic dintre țările noastre, acordînd o atenție sporită soluționării problemei privind livrarea gazelor naturale în Republica Moldova. Am ajuns la o înțelegere de principiu și am coordonat următorii pași de colaborare în sfera aprovizionării cu gaze, ceea ce ne permite să afirmăm deja la această etapă că tarifele pentru consumatorii finali nu vor crește. Începând cu 1 octombrie, prețul la gazele rusești, furnizate Moldovei, va scădea”, a declarat Dodon.

Șeful statului exprimat gratitudine conducerii Federației Ruse pentru prelungirea regimului de import fără taxe vamale pentru cinci categorii de mărfuri moldovenești din sectorul agroindustrial pe piața rusă.

Totodată, cei doi oficiali au discutat despre organizarea primei, din ultimii trei ani, ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică și a celui de-al doilea Forum economic moldo-rus. Ambele evenimente se vor desfășura în luna septembrie, la Chișinău.

„De asemenea, am examinat mai multe chestiuni legate de politica internă și cea externă a Republicii Moldova. Am subliniat caracterul istoric al evenimentelor ce s-au produs în țara noastră la începutul lunii iunie și am adresat mulțumiri părții ruse pentru susținerea acordată în procesul de transfer pașnic al puterii. În context, am menționat faptul că consensul forțelor politice externe în raport cu Moldova ne oferă șanse mari pentru dezvoltarea țării, precum și pentru realizarea în deplină măsură a strategiei politicii externe echilibrate, în baza menținerii și consolidării statutului constituțional de neutralitate permanentă”, a adăugat Dodon.

Totodată, Igor Dodon afirmă că i-a comunicat președintelui Federației Ruse despre activizarea contactelor cu oficiali de rang înalt din partea celor mai importanți parteneri externi ai țării noastre (FR, UE și SUA), despre rezultatele recentei întrevederi de la Bruxelles cu conducerea UE și NATO, precum și despre discursul pe care îl va rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU.

„Referindu-ne la reglementarea transnistreană, am menționat necesitatea conjugării eforturilor tuturor participanților la procesul de negocieri în formatul „5+2”, cu scopul identificării unui model politic eficient, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute la nivel internațional”, a mai spus Igor Dodon.