image
Sursa foto: Getty Images

Thailanda: Toți cei 12 copii și antrenorul lor de fotbal, scoși cu succes din peștera inundată, după 17 zile

Operațiunile de salvate din Thailanda s-au terminat cu succes. CNN scrie că toți cei 12 copii și antrenorul acestora au fost scoși în siguranță din peștera inundată.

Toată lumea a răsuflat acum ușurată, mai ales că, de mâine, se întorc ploile în Thailanda și s-ar putea ca locul în care echipa de fotbal și-a găsit adăpost să fie inundat complet.

Misiunea de salvare i-a pus în condiţii infernale şi pentru scafandri şi pentru prizonierii adâncurilor. Fiecare băiat a fost îmbrăcat cu un costum special şi prins între doi experţi.

Salvatorii au vrut să fie siguri că dacă unul dintre ei cedează, copiii sunt în siguranţă.

În plus, pentru că fotbaliştii sunt slăbiţi şi dezorientaţi după atâtea zile de stat în subteran şi întuneric, unul dintre experţi a purtat şi tubul de oxigen al fiecărui copil, pentru ca acesta să depună cât mai puţin efort.

Între timp, primii copii ajunşi la spital încep să îşi revină de pe urma calvarului din subteran.

„De dimineaţă ne-au spus că le este foame şi au cerut orez cu busuioc şi carne de porc. Încă trebuie să rămână izolaţi de părinţi şi de alte persoane pentru a-i feri de eventuale infecţii”, declară Narongsak Osottanakorn - coordonatorul operaţiunii.

Pe lângă tratamentul menit să le refacă imunitatea şi să combată subnutrirea şi deshidratarea ultimelor două săptămâni, copiii primesc şi consiliere psihologică, pentru a trece mai uşor peste trauma captivităţii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: