image
Sursa foto: Guliver/Getty Images

Autoritățile pariziene recomandă suspendarea reparaţiilor la catedrala Notre Dame

Lucrările de reparaţii la catedrala Notre-Dame din Paris, afectată de un incendiu de proporţii în luna aprilie, ar trebui suspendate din cauza riscului pentru muncitori de contaminare cu plumb, au indicat joi autorităţile locale, citate de digi24.ro.

Acoperişul şi fleşa catedralei Notre-Dame, care au fost distruse în incendiul din 15 aprilie, conţineau cantităţi importante de plumb.

Un raport emis marţi de reprezentanţii Inspecţiei Muncii a indicat că măsurile de decontaminare pentru muncitorii de pe şantier nu sunt adecvate şi nu au fost urmate în mod corespunzător, se arată într-un comunicat al prefecturii regionale, citat de Agerpres.

Prefectul Michel Cadot a solicitat direcţiei regionale pentru afaceri culturale să suspende lucrările pe şantier până la implementarea unor măsuri de protecţie adecvate şi instruirea corespunzătoare a personalului, a precizat prefectura.

Cadot a declarat că suspendarea va dura „mai multe zile”.

Nivelul de plumb după incendiul de la Notre Dame, de sute de ori mai mare

Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat la începutul lunii că, după incendiu, în solul din preajma catedralei au fost identificate niveluri de plumb de 400 până la 700 de ori mai mari în comparaţie cu limita legală.

Site-ul a lansat acuzaţii la adresa autorităţilor franceze susţinând că acestea ar ascunde problema. Autorităţile sanitare au reacţionat, însă, precizând că a existat o transparenţă în comunicare.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că doreşte ca lucrările la catedrala din secolul al XII-lea să fie încheiate într-un termen ambiţios de cinci ani şi a înaintat propunerea controversată ca fleşa din secolul al XIX-lea, mistuită de flăcări, să fie înlocuită cu o operă de arhitectură modernă.

Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei incendiului care a izbucnit în timpul unor lucrări la acoperişul catedralei. Anchetatorii au exclus varianta ca incendiul să fi fost declanşat în mod intenţionat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: