image
Sursa foto: libertatea.ro

Un adolescent a ucis un băiețel de 4 ani pentru a se îmbogăți; Criminalul a fost internat într-un ospiciu

Un tânăr a șocat cu o crimă comisă recent. El a ucis un băiețel de patru ani și a fost prins umblând pe străzi cu o pungă în care avea diverse părți din cadavrul copilului.

Tânărul de 19 ani a fost reținut de forțele de ordine și dus direct într-un ospiciu din orașul Akwa, provincia Anambra, din Nigeria.

În Nigeria sunt încă mulți „vrăjitori” care le promit clienților că-i ajută să se îmbogățească, dar pentru aceste ritualuri au nevoie de diverse lucruri (printre care și părți din cadavre umane), pe care trebuie să le aducă exact cei care vor să apeleze la aceste servicii.

Sunday Owo a dezvăluit că o femeie i-a promis că-l va ajuta să se îmbogățească dacă va fi capabil să-i aducă tot ce-i va cere.

Femeia incriminată de bărbat, Ifeanyichukwu Ilonzo, a negat că ar ști ceva despre acest caz. „Eram cu cei din jurul meu și făceam incantațiile de dimineață când l-am văzut pe acest om. L-am întrebat ce el cu el și mi-a spus că mi-a adus obiectele. Am fost surprinsă, pentru că nu l-am văzut niciodată pe acest om și nici n-am avut vreo discuție cu el”, a spus Ifeanyichukwu Ilonzo, scrie libertatea.ro

„Vrăjitoarea” a mai adăugat că e vorba de un om care vrea să-i distrugă reputația și că ea nu cere așa ceva pentru ritualurile ei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: