„În legătură cu minciunile promovate de trustul de propagandă și fake news Jurnal, legate de posibile probleme de sănătate ale liderului PD, Vlad Plahotniuc, fac precizarea că sunt FALSURI (...) Sunt nevoit să-i dezamăgesc pe propagandiști, dar și pe cei care stau în spatele lor și să-i anunț că domnul Plahotniuc este în formă maximă, muncește împreună cu echipa pentru ca cetățenii să nu aibă de suferit de pe urma iresponsabilității unor politicieni, care încearcă să creeze haos și instabilitate în țară”, a declarat acesta.

Precizăm că în articolul Jurnal de Chișinău, la care face referire purtătorul de cuvânt al PD, privind zvonurile legate de problemele de sănătate ale lui Plahotniuc, au fost incluse și declarațiile lui Gămurari, care a spus următoarele: „Eu nu pot să vă spun nimic, din simplul motiv că în ultimele zile nu am avut reuniuni cu dumnealui. Partidul lucrează mai departe. Eu sunt vicepreședinte. Îmi fac lucrul meu. Am auzit și eu zvonuri, dar iarăși… Sunt informații. Probabil, toți erau deprinși că dumnealui este permanent în vizor. Noi am avut săptămâna trecută reuniunea tradițională. Nu am avut briefing, pentru că am avut discuții pe intern. Săptămâna aceasta nu a fost, dar vedem când revine în țară. Nu cunosc, nu ține de competența mea și nu vreau să comentez viața privată a unui sau altui reprezentant”.