image
Sursa foto: Jurnal.md

TRAFIC SISTAT pentru transportul de mare tonaj la Postul vamal Sculeni; Situația pe traseele naționale

Postul vamal Sculeni a sistat în această dimineață, 11 ianuarie, transportul de mare tonaj, pentru a nu crea blocări pe traseu.

Serviciul InfoTrafic al INP cere conducătorilor auto să se conformeze semnelor și indicațiilor agenților de circulație și să evite pe cât este de posibil circulația în direcția menționată.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, pe drumurile naționale se efectuează lucrări de patrulare și combaterea lunecușului, iar circulația rutieră pe drumurile naționale este asigurată.

Până la această oră, în procesul tehnologic au fost antrenate 214 utilaje speciale, 1633,3 tone de material antiderapant și 294 muncitori rutieri.

În aceste condiții, conducătorii auto sunt îndemnați să se deplaseze cu viteză redusă atât în localități, cât și în afara lor, să păstreze o distanță mai mare între automobile, astfel încât să reușească manevra de frânare și să evite parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor.

Pentru mai multe informații despre condițiile de circulație rutieră în perioada de iarnă, puteți accesa site-urile www.asd.md și www.mei.gov.md. În perioada de iarnă, serviciul operativ al Î.S. ,,Administrația de Stat a Drumurilor” activează în regim non-stop la numerele 022-74-89-61, 022-22-55-30 și 060477177. Serviciul este dedicat pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, MEI informează că pe traseele naționale sunt amplasate 40 de camere video, care asigură monitorizarea și vizualizarea stării drumurilor în timp real – http://asd.md/camera-video.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: