image
Sursa foto: privesc.eu

Parlamentul, LIVE: Data alegerilor locale, comisii de anchetă pe privatizări și pe tentativa de puci a PD, pe ordinea de zi

Deputații s-au întrunit în ședință plenară, începând cu ora 10:00. După formarea majorității parlamentare și retragerea PD de la guvernare, este prima ședință la care s-a prezentat și fracțiunea Partidului Democrat, însă mulți deputați PD oricum lipsesc.

Pe ordinea de zi figurează mai multe chestiuni. Deputații urmează să reexamineze Legea cu privire la Serviciul Protecție și Pază de Stat, să examineze modificarea articolului 20 din Codul electoral, precum și unele acte legislative din Legea privind Serviciul de Informații și Securitate, Legea privind statutul ofițerului de informații și securitate, Legea cetățeniei, Legea cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător, Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova și Legea privind administrația publică.

Urmează să fie constituite și două comisii de anchetă: una pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale și una pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice începînd cu anul 2013.

Deputații vor mai examina și modificarea unor hotărâri ale Parlamentului privind înființarea comisiilor permanente și aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Parlamentului.

Tot astăzi, deputații urmează să adopte un proiect de hotărâre privind stabilirea datei pentru alegerile locale generale (20 octombrie 2019).

Parlament 18.06.2019 by on Scribd

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: