„Continui să primesc mesaje din partea agenților economici din Piața Centrală că se colectează în continuare taxe considerabile. Toate aceste sesizări au fost trimiie la Procuratura Generală”, susține Codreanu.

„Suma datoriilor a fost anunțată de FISC după un control în bugetul de Stat privind încălcările și neregulile care au fost. Astfel 60 de milioane de lei sunt amenzile pe care trebuie să le plătească întreprinderea”, a spus edilul.

Ruslan Codreanu a mai declarat că este nevoie și de implicarea Ministerului Afacerilor Interne și Procuraturii Anticorupție, pentru a elucida cazurile de intimidare, corupție și presiune asupra agenților economici, care sunt impuși să plătească ilicit sume mari de bani pentru prelungirea autorizațiilor sau alte servicii.