image
Sursa foto: Jurnal.md

Colapsul puterii// Octavian Țîcu

Nu trăim timpuri prea fericite pentru democrație. La Est, Vladimir Putin a învățat cum să călărească Rusia pentru a o conduce autoritar de aproape două decenii. La Vest, Donald Trump a prostit cea mai mare democrație a lumii reușind prin populism și imixtiune rusă să destabilizeze Statele Unite. Între aceste două manifestări anti-democratice ale giganților politicii mondiale se află Uniunea Europeană, pentru care democrația, multiculturalismul și societatea deschisă devin o problemă de apărat.

(Octavian Țîcu/Cotidianul.md)

Pe de altă parte, în chiar fieful acestui construct democratic încă viabil, a luat naștere regimul autoritar a lui Victor Orban în Ungaria, mai multe state est-europene alunecând spre soluții simple, autoritare, fentând sau încercând să fenteze instituțiile statului de drept. Vecinii noștri, România și Ucraina, se confruntă cu grave probleme de funcționalitate a democrației și statului de drept. Dacă Ucraina ar avea o scuză, pentru că este un stat aflat în mijlocul unui război între Occident și Rusia, iar teritoriul ucrainean este terenul acestei dispute, atunci România este într-o situație penibilă, stat al UE și NATO, condus de o clică de politicieni care vor să întoarcă justiția cum le place.

China comunistă, un alt fief al despotismului oriental hidos cu valențe marxist-maoiste, ancorate într-un model de socialism de piață, la fel pare fascinantă și atractivă pentru mulți, inclusiv printre intelectualii de pe la noi. Regimul lui Erdogan, după ce a epuizat măsurile legale de constrângere a opoziției și societății civile, a trecut la măsuri represive deschise, omorând orice speranță de a construi un stat turc democratic și european atât timp cât este la conducere.

Asta la pachet cu șantajul contra Europei și aliaților NATO în problema refugiaților și sistemului de securitate regionale, dar și a tentativelor evidente de a se apropia de Rusia pentru supraviețuirea politică. Și în Filipine, președintele Rodrigo Duterte, un alt urmaș al lui Hitler și Stalin, execută personal oameni și a impus în tară un regim dictatorial, cu accente personalizate.

Persistă senzația că trăim niște timpuri ale sfidării democrației, iar, dacă la sfârșitul Războiului Rece, Fukuyama vorbea despre sfârșitul istoriei, prin care anunța victoria „în vecii vecilor” a democrației liberale, ca unica alternativă viabilă a construcției post-bipolare, acum sunt înclinat să cred că este sfârșitul acelui sfârșit al istoriei, replica autoritară și de stânga creând premisele unei răsturnări serioase a ordinii mondiale bazate pe încrederea în instituțiile internaționale și în valorile democrației.

Tocmai pe acest fundal al capotării democrației pare formidabilă victoria forțelor anti-oligarhice și proeuropene de la Chișinău. Într-o capitală europeană, cei care au mai rămas după aproape un deceniu de guvernare „proeuropeană”, s-au erijat în două tururi electorale împotriva unei puteri oligarhice și lipsite de legitimitate. Adică 130 de mii de chișinăuieni au dat o palmă regimului cu înclinații spre autoritarism și au ales ca primar candidatul opoziției, o palmă care, către toamnă, poate deveni un pumn ce va desfigura această construcție oligarhică.

Începutul sfârșitului

Convingerea guvernării era că un asemenea scenariu ar fi improbabil, deoarece contextul regional și situația internă sunt instabile și inflamabile, existând un consens al tuturor „forțelor pro-europene”, care chipurile ar avea susținerea europenilor și americanilor, că nu putem risca o schimbare în asemenea circumstanțe. Și când colo, a venit contestarea prin vot. Și nu din partea comuniștilor sau socialiștilor, ci chiar de pe segmentul pro-european, care trebuia să asigure sprijinul și integritatea actului de guvernare. Prin această alegere s-a văzut că de fapt actuala guvernare este blamată nu doar de opoziția de stânga, ci chiar și de propriul electorat. Adică, în eventualitatea unui protest masiv, toată construcția arcului de guvernare va putea fi asigurată doar de forțele de poliție și armată. Pentru că nimeni nu va apăra o conducere lipsită de legitimitate și coruptă.

Cineva încerca să mă convingă că puterea nu și-a dorit primăria; că victoria lui Năstase poate fi o capcană pentru opoziție, asupra acestuia urmând a fi îndreptate toate resursele guvernării, în ideea de a o discredita pentru alegerile din toamnă; că Năstase nu va putea face prea multe în primărie fără consilieri și într-o perioadă atât de scurtă.

Puterea și-a dorit și încă dorește primăria Chișinăului. Pentru asta a folosit mai multe șmecherii electorale, inclusiv scoaterea candidatei lui Șor din campanie, în speranța că poate Ceban iese din primul tur; prin pompare financiară și mediatică masivă în „fufa independentă”, care se spera că va ieși în turul doi cu Ceban; prin terfelirea opoziției și a lui Năstase, așa cum făcuse și în prezidențiale împotriva Maiei Sandu; prin dezbinarea și instrumentalizarea unionismului, care a avut tocmai patru candidați la aceste alegeri; prin inventarea „ȘOrheiland-ului” la 1 iunie, care poate ar fi atras tinerii la căscat gura și i-ar fi sustras de la votare pe 3 iunie. Dar, cel mai mult, prin faptul că a lăsat țara și capitala fără locuitori, pentru că alegerile pentru primărie au arătat o catastrofă demografică de proporții.

Da, poți invoca faptul că tinerii sunt cretini și iresponsabili, că nu le pasă de țară și că au alte interese. Dar cine poartă responsabilitate pentru acest fapt? Cine a compromis timp de trei decenii ideea de alegeri și democrație? Sfidarea democrației și lipsa de la votare este o opțiune în condițiile în care nu mai ai încredere în ele. Poți invoca desigur neîncrederea în candidați, inclusiv în cei de opoziție. Dar cine a făcut praf din imaginea lor, coborând jocul politic la nivelul lumii criminale, inventând aberații și știri false, dacă nu armata mediatică a oligarhului?

Dincolo însă de aceste constatări, ce am înțeles din aceste alegeri este faptul că nu-s oameni în țară. Adică din 635 mii de alegători la Chișinău au votat doar 248 mii (39 %), lucru care puțin probabil poate fi explicat numai prin absenteism. Oricum, chiar și în aceste condiții, 130 de mii de chișinăuieni au bătut primul cui în zidul guvernării, generând o senzație de libertate, speranță și optimism, care poate deveni începutul sfârșitului pentru regimul oligarhic.

Bâta votului

Într-un mod curios, tocmai votul în care mulți nu au încredere, pentru că este fraudat sau furat, a devenit arma de schimbare a cetățenilor acestei țări. Constatăm că orașul Chișinău a rămas locul unei culturi politice deosebite de restul țării, care încă odată a respins deopotrivă al treilea candidat al Partidului Socialiștilor (după Dodon și Greceanîi, a venit rândul și lui Ceban), cât și alte soluții ce veneau din afara opoziției PAS și PPDA.

Din mai multe puncte de vedere se trag paralele cu votul Chișinăului din 2007, când Dorin Chirtoacă a devenit arma de schimbare contra PCRM. Doar că acum lucrurile mi s-au părut mai complicate, pentru că atunci puterea avea o singură față, iar opoziția dorea un singur lucru.

Acum puterea, este bicefală, iar spectrul de acțiuni și instrumente este mult mai divers și mai diabolic, fapt ce a fost sesizat în campania prezidențială din 2016. Probabil eșecul din prezidențiale a fost o lecție bună nu doar pentru opoziție, dar și pentru electoratul din Chișinău, care a văzut, nuanțat și limpede, pentru cine trebuie să voteze. Diferența mare de voturi pentru Republica Moldova dintre Năstase și Ceban ne arată că împotriva acestuia din urmă, ca un exponent al guvernării „proeuropenii”, au votat chiar și vorbitorii de rusă, atrași probabil și de absența unui discurs geopolitic și românesc nuanțat al candidatului opoziției. Dacă este așa, atunci avem un prim caz când victoria electorală de la Chișinău este una a cetățenilor săi în totalitate, și nu una separată a elementului românesc/moldovenesc sau rusofon, european sau euroasiatic.

Eșecul guvernării bicefale a fost evident nu doar la Chișinău, unde s-a votat deopotrivă împotriva lui Plahotniuc și lui Dodon, dar și la Bălți, unde formațiunea lui Usatîi a surclasat Partidul Socialiștilor. Dar Chișinăul devine locul de unde va veni schimbarea de la toamnă, pentru că acest succes al opoziției anti-oligarhice devine bulgărele care va aduna în jurul său tot ce a mai rămas sănătos politic și social în această țară. Primăria de la Chișinău trebuie să devină nu un loc al rivalităților și bătăliilor politice cu adversarii, ci o platformă politică de acțiune înțeleaptă și perspicace, care să arate tuturor că opoziția are capacitatea, pe de o parte, de a face față managementului unui oraș, iar pe de alta, de a pregăti terenul pentru schimbarea de la toamnă. Iar pentru asta trebuie de conlucrat cu toate elementele politice ne-socialiste din Consiliul Municipal, pentru care victoria lui Năstase ar trebui să devină un semnal al timpurilor care se vor schimba în curând.

Cu siguranță, după eșuarea scenariului cu „fufa independentă” primăriță, apoi a celui cu Ion Ceban primar, care ar fi avantajat actuala putere, Plahotniuc va căuta cu orice preț să folosească ipostaza politică a lui Năstase pentru a-l discredita, pentru că odată cu el va fi discreditată întreaga opoziție. Aici trebuie să fim atenți si solidari, pentru a nu admite acest lucru. Cei care au votat schimbarea, trebuie să vegheze ca ea să nu ne fie furată.

Ne-am arătat odată solidaritatea față de opoziție, prin faptul că i-am dat votul de încredere, dar ea trebuie menținută până la alegerile parlamentare din toamnă. Și dincolo de ele. Prin aceasta vom face puterea să tremure, iar partenerilor noștri externi, români, europeni și americani, le vom arăta că există suficientă susținere pentru schimbare, schimbare care trebuie să vină de la coaliția anti-oligarhică.

Ce mi se pare deosebit de important este faptul că cetățenii acestei țări n-au mai așteptat douăzeci de ani pentru un nou protest, iar proverbul cu mămăliga care nu explodează și nu stă caldă mai mult de trei zile, se pare că își pierde din relevanță. Mămăliga a explodat după doar doi ani și încă într-un fel în care actuala guvernare îl va regreta. Pentru că ne-au luat drept o turmă de oi. Iar noi nu mai suntem așa, lucru pe care l-am demonstrat pe 3 iunie.

(Octavian Țîcu/Cotidianul.md)

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: