image
Sursa foto: uefa.com

Platini revine în fotbal: Anunţ de ultimă oră despre fostul preşedinte UEFA

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat că fostul şef al fotbalului european, Michel Platini, nu mai este suspendat şi poate reveni în orice funcţie îşi doreşte.

"Michel Platini nu mai este suspendat. El poate spera să ocupe orice funcţie în fotbal, atât că nu mai poate fi fotbalist. Cred că este puţin în vârstă", a declarat Ceferin, zâmbitor, la Tirana, cu ocazia inaugurării Air Albania Stadium.

În vârstă de 63 de ani, Platini a fost suspendat pentru opt ani, în decembrie 2015, de justiţia internă a FIFA. Suspendarea a fost redusă în apel la şase ani, apoi la patru ani de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Michel Platini a fost găsit vinovat de conflict de interese de către TAS, după ce a primit fără justificare două milioane de dolari de la FIFA, plată aprobată de preşedintele forului mondial, Joseph Blatter, în 2011.

Francezul a contestat decizia TAS la Tribunalul federal elveţian, care însă a menţinut hotărârea forului sportiv de la Lausanne.

Suspendarea lui Michel Platini din orice activitate legată de fotbal a expirat la 7 octombrie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: