image
Sursa foto: enca.com/news

Tanzania: Doliu naţional după explozia unui camion-cisternă, soldată cu 64 de morţi

Preşedintele Tanzaniei, John Magufuli, a decretat doliu naţional până luni inclusiv, după catastrofa în care şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, ucise în explozia unui camion-cisternă, în contextul în care multe dintre victime încercau să sustragă combustibil din vehiculul care fusese implicat într-un accident, a informat duminică o sursă oficială, citată de AFP.

Explozia s-a produs sâmbătă dimineaţa în comuna Msamvu, la periferia Morogoro, oraş situat la circa 200 km vest de capitala economică Dar es Salaam, pe una dintre principalele axe rutiere ale ţării, scrie agerpres.ro.

Camionul s-a răsturnat pe şosea, în încercarea de a evita o motocicletă, potrivit declaraţiilor martorilor. Şoferii de boda-boda - moto-taxiuri - s-au grăbit să recupereze carburantul care se scurgea din cisternă, la fel şi locuitorii comunei pe raza căreia se produsese accidentul. Apoi combustibilul a luat foc.

„Preşedintele John Magufuli decretează trei zile de doliu naţional începând din 10 august, potrivit unui comunicat oficial publicat sâmbătă seara târziu şi consultat duminică dimineaţă de AFP.

Magufuli l-a însărcinat totodată pe premierul Kassim Majaliwa să-l reprezinte la înhumarea victimelor exploziei, potrivit respectivului comunicat.

Ministrul însărcinat cu afaceri parlamentare Jenista Mhagama a declarat duminică dimineaţa la televiziunile locale că înhumările vor începe după-amiază pentru a da timp familiilor să-şi identifice rudele. Pentru victimele imposibil de identificat, se vor efectua teste ADN, a adăugat ea.

Ultimul bilanţ oferit sâmbătă seara de guvernatorul Morogoro, Stephen Kebwe, indica 64 de morţi şi 70 de răniţi.

Potrivit presei locale, 39 de răniţi grav au fost transferaţi la spitalul naţional din Dar es Salaam, în timp ce restul continuă să primească îngrijiri medicale în Morogoro.

Astfel de tragedii nu sunt rare pe continentul african. La începutul lui iulie, în centrul Nigeriei, cel puţin 45 de persoane au fost ucise şi peste 100 rănite în momentul în care oamenii încercau să fure combustibil dintr-un camion-cisternă implicat într-un accident şi care ulterior a explodat.

Printre catastrofele de acest tip cu cel mai mare număr de victime figurează explozia de la Maridi, localitate situată la 300 km vest de Juba, în Sudanul de Sud, tragedia soldându-se cu cel puţin 203 victime în 2013, şi cea din Sange, în estul Republicii Democrate Congo, în care 292 de persoane şi-au pierdut viaţa în 2010.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: