image
Sursa foto: Profimedia

David Beckham îi face lobby lui Lionel Messi! "Declarația de dragoste" făcută de englez la ultimul interviu

David Beckham (47 de ani) nu a renunțat la visul de a-l aduce pe Lionel Messi (35 de ani) în campionatul Statelor Unite ale Americii, la Inter Miami.

La finalul anului trecut, patronul echipei din MLS și-a arătat din nou aprecierea pentru superstarul argentinian, iar recent a dezvăluit că Messi este fotbalistul său preferat.

Întrebat pe cine apreciază cel mai mult dintre jucătorii aflați în activitate, Beckham l-a numit pe Messi, iar apoi a explicat că îl apreciază nu doar pentru calitățile de pe teren, ci și pentru cele din afara acestuia.

"Trebuie să îl aleg pe Messi. Îl iubesc pe Leo din mai multe motive. Îl iubesc pentru că este un tată grozav. Îl iubesc pentru că are o personalitate grozavă, este un caracter.

Dar ce cred eu că iubește toată lumea la el este felul de a juca fotbal. O face cu pasiune. Joacă pur și simplu liber.

Și cred că, la Cupa Mondială, a fost un moment incredibil pentru el să câștige trofeul. Iubesc să privesc jucători precum el", a spus Beckham, conform ESPN.

La scurt timp după Cupa Mondială, presa franceză a anunțat la unison că Messi și-a dat acordul pentru prelungirea contractului cu PSG, scadent la finalul sezonului actual.

Însă, la aproximativ o lună distanță, tot francezii au scris că Messi s-a răzgândit, iar acum sud-americanul și-ar cântări opțiunile.

Inter Miami s-a arătat interesată de aducerea lui Messi de câțiva ani buni, iar printre variantele argentinianului se mai află și Al-Hilal, rivala lui Al-Nassr, noua echipă a lui Cristiano Ronaldo.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: