image
Sursa foto: politia.md

Un bărbat din Ocnița, membru al grupării criminale Makena, reținut: Riscă 15 ani de închisoare

Un bărbat de 53 de ani, liderul unei grupări criminale din orașul Ocnița, dar și membru al organizației criminale Makena, a fost reținut de polițiști.

Potrivit poliției, bărbatul este suspectat de santaj și furt de bunuri și mijloace bănești.

Mai mult, individul aplica violența verbală și fizică dar și amenința cu moartea victimele pentru ca să sustragă bani.

Suspectul a fost și anterior condamnat de mai multe ori pentru infracţiuni similare.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile adepților acestuia, au fost depistate şi ridicat cartele SIM, telefoane mobile, arme reci, care ulterior urmau a fi transmise în Penitenciare.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu suportul celor din cadrul Batalionului cu Destinație Specială ,,Scorpion” a Inspectoratului General de Carabinieri.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru șantaj, care se pedepsește cu închisoare de la 13 la 15 ani.

Actualmente, forțele de ordine efectuează acţiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor membrilor grupării.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: