image
Sursa foto: Jurnal.md

Mai mulți indivizi au jefuit un schimb valutar și un laborator medical la Edineț

Mai mulți indivizi au pătruns într-un schimb valutar și un laborator de medicamente din Edineț, de unde au sustras peste 200 de mii de lei. Ambele oficii aparțin unei familii din Edineț.

Incidentul a avut loc în noaptea zilei de 8 spre 9 mai.

Potrivit informaţiilor, o femeie a sunat la poliţie şi a anunţat că peretele imobilului a fost spart, iar dintr-un safeu a fost furată o sumă mare de bani. 

Infractorii au pătruns în laboratorul medical prin forţarea uşii, apoi au spart peretele din carton gips ce desparte laboratorul de casa de schimb valutar.

Aceștia au deteriorat un safeu metalic din oficiul casei de schimb valutar şi au sustras mijloace băneşti în sumă de 203.685 lei

Potrivit poliției, sediul oficiului de schimb valutar dispune de camere de supraveghere video şi semnalizare autonomă, însă peretele spart nu este capital, iar spargerea a avut loc din oficiul laboratorului, care nu dispune de semnalizare.

Poliția a deschis o cauză penală, iar la moment se petrec măsuri de urmărire pentru identificarea făptașilor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: